Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea susține, luni, la adresa liderului PNL Ludovic Orban, că după ce „le-a zâmbit frumos oamenilor” în Pitești „ca să mai fure niște voturi”, după o săptămână le-a vorbit celor din Alexandria despre „ce #proști sunt oamenii din Argeș”, potrivit mediafax.

„Aproape că nu există un miting al noului PNL unde să apară Ludovic Orban și unde să nu ne minunăm de modul în care văd acești oameni competiția electorală și poporul român. Nu putem să nu remarcăm cât de jos a ajuns nivelul lor de dezbatere și de adresare. La ultima ispravă, am putut găsi un discurs în care manipularea și minciuna se împletesc în forme bizare pe care nici măcar ei nu le pot crede.[…] După atâția ani de experiență politică, am rămas totuși perplex când am văzut cu câtă dezinvoltură împarte Ludovic Orban românii în cetățeni de două categorii. Deștepții și frumoșii – cei care votează cu PNL, proștii și inculții – cei care votează cu orice alt partid. Așa ceva este unic chiar și pentru politica originală de Dâmbovița. După ce le-ai zâmbit frumos oamenilor în Pitești, sperând să profiți de Simfonia Lalelelor ca să mai furi niște voturi, peste o săptămână le vorbești altora ce #proști sunt oamenii din Argeș? Că sunt ușor de manipulat și nu sunt educați? Acest gen de comportament replicat în fiecare județ, pentru că nu a fost o scăpare, nu are nimic de-a face cu liberalismul”, a afirmat vicepreședintele ALDE Andrei Gerea, potrivit unui comunicat emis de partid.

Andrei Gerea mai acuză și Partidul Popular European de divizarea Europei în două categorii de cetățeni, discurs preluat acum de Ludovic Orban și PNL.

„Oamenii nu se lasă impresionați și nici manipulați, oamenii știu bine cum au trăit în guvernarea celor pe care i-ai adus la vârful noului PNL, cum au trăit în guvernarea USR- Cioloș plus Doi și un sfert pe care noul PNL a susținut-o. Oamenii știu și cum trăiesc astăzi. Pot face singuri diferența! Nu ne ajunge că PPE împarte Europa în cetățeni de două categorii, în țări cu mai multe viteze. Acum PNL-ul lui Orban împarte și românii în buni și răi. Asta este apucatură de pe vremea unor regimuri care au adus nenorociri în istorie!”, a mai afirmat vicepreședintele ALDE.

Citeste si...  Orban vrea moțiune de cenzură

De asemenea, Gerea a declarat că PNL se laudă cu proiectul de lege al ALDE prin care ajutorul social „mai este acordat doar celor care îl merită cu adevărat”.

„Este greu să spui că oamenii sunt manipulați că nu vor mai primi pensiile, pentru că în această guvernare le-au fost mărite, iar ai voștri au tăiat pensiile și salariile. Este greu să spui că oamenii se lasă manipulați că nu vor mai primi subvențiile, pentru că în această guvernare au primit subvențiile la timp și integral, iar ai voștri nu le-au dat sau le-au dat parțial și cu mari întârzieri. Este greu să spui că oamenii se lasă manipulați că nu vor mai primi ajutorul social, după ce mai acum câteva luni oamenii tăi încercau să se laude cu proiectul de lege al ALDE prin care ajutorul social mai este acordat doar celor care îl merită cu adevărat”, mai arată comunicatul ALDE cu declarația lui Andrei Gerea.

Președintele PNL Ludovic Orban a susținut sâmbătă, în cadrul unui miting de peste 3.000 de persoane, în Alexandria, că susținătorii PNL de acolo știu foarte bine cum conduce PSD în unele județe, „călcând în picioare voința și demnitatea fiecărui român”.

„Cum conduc ei, dragii mei? Știți foarte bine, în Teleorman, știți foarte bine cum conduc în Dâmbovița, știți foarte bine cum conduc în Argeș, știți foarte bine cum conduc în Ialomița, în Prahova mai puțin, că lumea este mai educată și este o populație urbană. Își bat joc de oameni, îi sperie pe toți oamenii care au frică față de Dumnezeu, îi sperie că nu le mai dau ajutoare sociale, îi sperie că le închid magazinele, îi sperie că nu le mai dau subvenția de la APIA, îi sperie că nu le mai dau ajutorul pentru persoanele cu dizabilități, îi sperie că n-o să mai primească pensia. Asta fac ei, conduc călcând în picioare voința și demnitatea fiecărui român”, a afirmat președintele PNL Ludovic Orban la Alexandria.