Showbiz, Stiri

Viața tumultuoasă a Mădălinei Ghenea: Românca pune lucrurile la punct!

După ce în presă s-a scris că ar avea o relație cu producătorul de film Paul Haggis, cu 34 de ani mai în vârstă decât ea, vedeta a dezmințit vehement aceste informații.

562190l.jpgts1409050773

Tabloidele din România au scris că Mădălina Ghenea (27 de ani) ar avea o relație cu producătorul canadian Paul Haggis (61 de ani). Cei doi s-au cunoscut în urmă cu trei ani, iar bruneta mărturisea că Haggis a încurajat-o să urmeze o carieră în actorie, impresionat de talentul ei.

Haggis este unul dintre cei mai cunoscuți producători de la Hollywood. A a câștigat două premii Oscar, pentru filmele „Million Dollar Baby” (2004) și „Crash” (2005).

Sătulă de zvonurile despre viața ei amoroasă, Mădălina Ghenea a lăsat pe pagina ei de Facebook un mesaj în care pune lucrurile la punct.

„Dragii mei, mă simt obligată, din respect faţă de Paul Haggis, să vă transmit acest mesaj: NU am o relație cu Paul Haggis, NU am avut niciodată o relație cu Paul Haggis și NU am o relație în acest moment. În ultimul an l-am văzut doar pentru câteva minute în cadrul unui festival de film, unde împreună am înmânat un premiu”, a scris ea.

 

Mădălina Ghenea a reacționat după ce presa a scris că are o relație cu Paul Haggis, cel care a ajutat-o foarte mult în cariera ei actoricească

„Și încă ceva, aș mai vrea să clarific câteva lucruri vizavi de articolele apărute in acest an. NU am născut, NU am un copil, NU am avut o relație cu Pietro Tavallini, este un bun prieten și vă asigur că NU este traficant de droguri, NU am dat în judecată grupul Medusa, contractul pentru filmul I Soliti Idioti este semnat cu Tao 2, NU cu Medusa, și nu în ultimul rând scenariul filmului Dom Hemingway este scris de Richard Shepard, NU de către Paul Haggis (informație confirmată de site-ul IMDB)”, a precizat ea.

Cunoscută pentru relațiile sale cu actori celebri, precum Leonardo DiCaprio, Gerard Butler și Michael Fassbender, Mădălina Ghenea a fost desemnată una dintre cele mai dorite femei ale anului 2012 într-un top alcătuit de site-ul AskMen.com şi, pe lângă cariera din modă, a devenit interesată şi de actorie.

Ea a primit premiul Sorriso diverso Roma 2012, pentru rolul interpretat în filmul „Razzabastarda” de Alessandro Gassman, distincţia fiind acordată de o asociaţie culturală în contextul ediţiei de anul trecut a Festivalului Internaţional de Film de la Roma.

Mădălina Ghenea s-a născut în 1987, la Slatina. Cariera sa în domeniul modei a început pe când avea 15 ani. În 2010, ea a participat la concursul „Ballando con le stele”, difuzat de televiziunea italiană Rai Uno.

Românca a debutat ca actriţă, în 2011, în comedia italiană „I Soliti Idioti”, în regia lui Enrico Lando. În 2012, românca a filmat pentru lungmetrajul „Dom Hemingway”, în care apare alături de Jude Law.

blank