Featured, Life

Viața de film a prințesei Stephanie de Monaco!

„Prințesa rebelă” a Monaco-ului, Stephanie, se află și astăzi la București, după ce miercuri a participat la dezvelirea statuii Principelui Suveran Ranier al III-lea de Monaco, tatăl său. Viața principesei e desprinsă parcă dintr-un film. Îndepărtată de la Curte, pentru că nu se mai potrivea cu modelul clasic de prințesă, Stephanie a „spart” topurile muzicale în anii ‘80, a urcat pe podiumurile de modă, a avut relații amoroase cu personaje celebre și s-a căsătorit cu bodyguardul ei.

Au trecut 31 de ani de când Stephanie de Monaco domina topurile muzicale europene cu piesa „Ouragan“ și devenise idolul multor tineri. Ajunsă la 52 de ani, mamă a trei copii făcuți cu doi bărbați, Stephanie se află de două zile în România. Miercuri, a participat la dezvelirea statuii care îl înfățișează pe tatăl ei și care este amplasată în Parcul Circului din Capitală, Ranier al III-lea fiind întemeietorul Festivalului Internațional de Circ de la Monte Carlo.

Joi dimineață, „prințesa rebelă”, cum a fost mereu numită de presă, a fost invitata Principesei Moștenitoare Margareta și Principelui Radu, la Palatul Elisabeta.

Stephanie de Monaco este mezina Prinţul Rainier al III-lea de Monaco și a actriței Grace Kelley. Celebra ei mamă era o femeie superbă, elegantă, rafinată și foarte talentată, fiind iubită de întreg mapamondul. Erau o familie fericită, până când destinul acesteia s-a schimbat brusc, în 14 septembrie 1982.

blank

Stephanie alături de mama sa, Grace Kelly, și tatăl său, Principele Suveran Ranier al III-lea

În acea zi, Prinţesa Grace şi Stéphanie, pe atunci în vârstă de 17 ani, s-au prăbuşit cu maşina de pe un drum de munte din cauza unui accident cerebral suferit de Grace în timp ce se afla la volan. Deşi grav rănită, Stéphanie a reuşit să iasă din maşină, să-şi scoată mama de pe scaunul şoferului şi să iasă în drum, pentru a cere ajutor.

Din păcate, pentru Grace nu mai era nimic de făcut. Cea mai iubită prinţesă a Monaco-ului s-a stins din viaţă la 52 de ani, lăsând în urmă un soţ îndurerat, care şi-a jurat că nu se va recăsători niciodată, şi trei copii neconsolaţi.

Mult timp, s-a speculat că pe scaunul şoferului s-ar fi aflat, de fapt, Stéphanie, iar suspiciunea celor care o arătau cu degetul ca fiind autoarea accidentului a planat mulţi ani asupra ei. Fire rebelă şi impulsivă, mezina clanului Grimaldi şi-a susţinut la fel de vocal nevinovăţia, dar înşişi fraţii ei aveau dubiile lor. Sătulă de acuzaţii şi de lipsa de încredere a celor apropiaţi, Stéphanie a ţinut morţiş să-şi declare independenţa şi să se dezică de rigorile de Palat.

Aşa că, după terminarea liceului, Stéphanie a urmat un curs de pregătire iniţiat de Casa Dior, sub îndrumarea designerului Marc Bohan, un mai vechi prieten al mamei sale. După doar un an, mezina familiei de Monaco debuta ca model în suplimentul de haute-couture publicat de revista „¡Hola!“, apoi pe coperta ediţiei germane a revistei „Vogue“ şi într-un pictorial realizat de „Vanity Fair“. O altă ofertă a transformat-o în vedeta colecţiei elveţiene de îngrijire cosmetică „La Prairie“.

blank

Coperta revistei Hola! pe care a apărut mezina de la Monaco

N-a trecut mult şi, dând dovadă de simţ estetic, ea a lansat o colecţie de costume de baie denumită „Pool Position“, pe care a prezentat-o într-un cadru select la Clubul Sportiv din Monaco, în prezenţa familiei ei. După încă un an, Stéphanie avea şi propriul ei parfum, iar, la începutul anilor ’90, şi-a deschis o cafenea în centrul principatului, Replay Café, al cărei succes a convins-o să deschidă încă una în Barcelona, în 1997.

În paralel cu moda şi cu micile ei afaceri, Stéphanie şi-a urmat visul de-a deveni cântăreaţă.

În februarie 1986, lumea o asculta pe cea mai tânără prinţesă a Monaco-ului cântând „Ouragan“ (sau versiunea ei în limba engleză „Irresistible“), un single ce avea să se vândă în două milioane de exemplare. Albumul lansat ulterior, „Besoin“, a înregistrat vânzări de 1,5 milioane de copii, dar următorul material discografic, „Stéphanie“, n-a mai avut acelaşi succes, iar tânăra speranţă a părăsit scena înainte de vreme.

blank

Imagine din videoclupul pisei „Ouragan”, lansat în anul 1986

Puţină lume ştie că tot ea este vocea feminină din spatele piesei „In the Closet“ a lui Michael Jackson, pentru care prinţesa a înregistrat sub pseudonimul Mystery Girl.

Ca şi cariera ei muzicală, viaţa ei amoroasă a avut un repertoriu bogat, dar un show scurt.

A avut relaţii amoroase cu Jean Paul Belmondo (pe care Stéphanie îl alinta „micul Paul“) şi cu Anthony Delon, fiul cel mare al lui Alain Delon.

Apoi, în 1992, a avut o aventură cu bodyguardul său, Daniel Ducruet, căruia i-a dăruit şi doi copii şi care i-a devenit soţ, pe 1 iulie 1995. Dar, după numai un an şi jumătate de la căsătorie, prinţesa a intentat divorţ, ca urmare a publicării unor fotografii în care soţul ei apărea în compania unei stripteuze belgiene la marginea unei piscine de pe Coasta de Azur.

Ulterior, s-a dovedit că Ducruet căzuse victimă unui complot, dar Stéphanie era deja implicată într-o nouă aventură cu un alt bodyguard, Jean Raymond Gottlieb. Când, pe 15 iulie 1998, ea a dat naştere unei fetiţe, refuzând însă să mărturisească numele tatălui ei, Rainier al III-lea, înfuriat la culme şi făcut de ruşine în mod public, şi-a exilat fiica şi a scos-o din testamentul lui.

blank

În 1995, s-a căsătorit cu bodyguardul ei, Daniel Ducruet

O vreme, nu i-a păsat. A umblat câteva săptămâni cu un barman, într-o staţiune montană. Apoi, a avut o aventură cu un bărbat însurat, un dresor de elefanţi angajat al unui circ. Ba chiar a şi locuit cu el şi cu cei trei copii ai ei în caravana circului şi a făcut înconjurul Europei alături de el. „A fost cea mai frumoasă perioadă, când copiii mei au crescut liberi şi ataşaţi de animale“, îşi aminteşte ea acum, păstrând însă gustul amar al despărţirii de încă un bărbat ce nu i-a fost sortit.

Poate tocmai de-aceea şi-a încercat norocul cu un bărbat liber, care părea s-o iubească, acrobatul portughez Adans Lopez Perez. Au fost căsătoriţi doar un an. O perioadă în care fiica ei cea mare, Pauline, a învăţat să sară pe trambulină. Ulterior, ea a devenit una dintre cele mai valoroase sportive în acest domeniu, fiind, în 2012, reprezentanta Monaco-ului la Jocurile Olimpice.

Deşi alungată din sânul familiei, Stéphanie n-a încetat să-şi iubească tatăl şi apoi să-l plângă, la trecerea lui în nefiinţă, în aprilie 2005. A fost unul dintre acele momente ce au zguduit universul unei prinţese atât de firave în interior, atât de dornică de afecţiune şi atenţie.

blank

Stephanie, alături de cei trei copii ai săi. De la stânga la dreapta: Pauline Ducruet, Camille Gottlieb și Louis Ducruet

A fost momentul reîntoarcerii ei definitive la Monaco, ca mamă singură şi fiică dezmoştenită. Şi-a adus cu ea labradorul Vanille, iepurele, broaştele ţestoase şi peruşul ei verde de Guineea. În lipsa unui partener, a găsit alte resurse de echilibru: copiii ei şi oamenii pe care îi poate ajuta prin fundaţiile ei.

blank