International, Stiri

Viaţa în cea mai bogată ţară din lume, Qatar.

Activele fondurilor suverane ale emiratului Qatar au depăşit în primăvara acestui an 100 de miliarde de dolari, iar statul arab are unul din cele mai mari venituri pe cap de locuitor din lume.

Qatarul a înregistrat constant în ultimii ani unul din cele mai înalte ritmuri de dezvoltare din lume, acesta atingând, în 2007, 26,1%, în 2011 – 42%, iar anul trecut 6,5%. De la descoperirea ţiţeiului în 1940 şi, îndeosebi după 1950, economia Qatarului s-a bazat, preponderent, pe producţia şi exportul acestei resurse. Resursele de gaze naturale situează Qatarul pe locul trei în lume, după Rusia şi Iran. Uriaşul rezervor de gaze neasociate din nord continuă să atragă investitori majori din ţările dezvoltate. Câmpul de gaze „Nord” al Qatarului a fost descoperit în 1971 şi se constituie în cel mai mare rezervor de gaze naturale neasociate din lume. Rezervele sigur descoperite sunt apreciate la aproximativ 164 miliarde barili echivalent ţitei ceea ce reprezintă 20% din totalul mondial şi exprimă suficienţa de producţie în domeniu pe un termen de 200 de ani. Câmpul de Nord acoperă o suprafaţa de 6.000 kmp care se subscrie, în cea mai mare parte, apelor teritoriale ale Statului Qatar.

Qatarul are o populaţie de cca. 840.926 locuitori (estimare 2010), din care autohtonii reprezintă 32,9%, restul fiind mână de lucru provenită, în principal, din ţări arabe şi din Asia de sud şi sud-est (indieni – 18%, pakistanezi – 18%, iranieni – 10 % etc.). Deficitul de forta de muncă înalt calificată, a încurajat aducerea de specialişti din Europa, America de Nord şi Asia, în paralel cu menţinerea forţei de muncă brute, predominant din ţări asiatice. Guvernul promovează însă, în paralel, o politică de qatarizare a forţei de muncă, căutând să plaseze conaţionali în principalele funcţii din industria qatareză.

Viaţa în Qatar

Nu toţi străinii îşi pot aduce familiile în Qatar, numai cei care câştigă mai mult de 10,000 QR, (2.000 de euro pe lună). Cuplurile care vin aici trebuie să fie căsătorite, iar copii nu pot fi aduşi dacă părinţii nu sunt căsătoriţi.

Educaţia şi sănătatea

Şcolile din Qatar nu sunt suficiente pentru numărul mare de copii, iar guvernul caută să aducă profesori din afara ţării pentru a face faţă. În Qatar sistemul medical este bine dezvoltat. Responsabilitatea asigurării sănătăţii angajaţilor revine angajatorilor. Pentru şederile care depăşesc 30 de zile, vizita medicală şi testul de depistare HIV sunt obligatorii (certificatele eliberate de autorităţile medicale străine anterior sosirii în Qatar nu sunt recunoscute). Hamad Medical Corporation oferă tratament gratuit tuturor, inclusiv expaţilor.

Condiţii privind traficul auto

În Qatar se conduce pe partea dreaptă a drumului. Conducerea sub influenţa alcoolului este considerată un delict grav. Încălcarea regulilor de circulaţie poate atrage amenzi considerabile. Starea generală a drumurilor şi a infrastructurii este bună. Limitele de viteză admise: 60/80 km/h în localităţi; 120 km/h pe autostradă, cu supraveghere radar în anumite zone. Cetăţenii români pot să solicite autorităţilor din Qatar preschimbarea permisului de conducere românesc, fără efectuarea în prealabil a unui examen auto. Taxiurile şi autobuzele nu fac faţa numărului mare de călători, iar cei care au o maşină petreczeci de minute în traficul aglomerat.

Nivelul de trai

În afara de carburanţi care sunt foarte ieftini, preţul restul produselor este destul de ridicat, mai ales în cazul produselor alimentare, de vreme ce 99% dintre acestea sunt importate. Băuturile alcoolice se pot consuma în unele hoteluri, iar rezidenţii străini le pot cumpăra de la un magazin autorizat, în baza unui permis eliberat de autorităţile locale. Importul, consumul, producerea şi deţinerea de stupefiante chiar şi în cantităţi foarte mici sunt interzise şi aspru pedepsite de lege. Este interzis importul de alcool, produse din carne de porc, arme şi obiecte religioase.
Cetăţenii români au nevoie de viză pentru a intra în Qatar. Aceasta poate fi obţinută la Ambasada Statului Qatar în România. Pentru turişti, viza de şedere poate fi valabilă până la 30 de zile. Nu se eliberează vize la punctele de frontieră.

Cetăţenii români nu pot intra pe teritoriul Statului Qatar în baza unui paşaport temporar, deoarece autorităţile qatareze nu-l recunosc ca document de călătorie.Viza de intrare (permisul de muncă) pentru persoanele din România angajate cu contract de muncă în Qatar se obţine, în prealabil, de angajatorul qatarez, în baza documentelor solicitate de la viitorul angajat român (curriculum vitae, copie a paşaportului românesc, certificat de cazier judiciar, certificat medical). Activitatea lucrativă pentru străini este reglementată de Legea muncii, angajatul fiind obligat să respecte cu stricteţe condiţiile contractuale. Părăsirea ţării de către angajatul străin sau schimbarea locului de munca în Qatar se pot face numai cu acordul scris al angajatorului. Femeile nu sunt obligate să poarte abaya, însă trebuie să aibă o ţinută decentă, care să acopere umerii, genunchii, abdomenul şi decolteul.

blank