In ce condiții se va circula cu metroul după 15 mai. Angajații MAI vor suplimenta paza de la metrou în intervalele orare cele mai aglomerate pentru a asigura fluența și distanța dintre călători, a anunțat Ministrul Transporturilor, Lucian Bode. 

„Cele 53 de staţii de metrou sunt deservite de 130 de căi de acces. Staţiile cele mai aglomerate sunt cele din zona de Nord, Pipera, şi cele din Centru – Unirii, Victoriei. Am avut o colaborare foarte bună cu Ministerul Afacerilor Interne. Am solicitat sprijin, iar domnul ministru Vela şi-a dat acordul să găsim împreună soluţii pentru a organiza accesul la metrou astfel încât să nu avem acele aglomerări. Cu metroul, înainte de criză, circulau în jur de 600.000 – 700.000 de cetăţeni în fiecare zi. Încă programul de lucru este flexibil în majoritatea situaţiilor. În intervalele foarte aglomerate, vom avea, pe lângă personalul nostru de pază, sprijinul angajaţilor MAI pentru a asigura o fluenţă la metrou şi pentru a păstra distanţa la gurile de acces, pentru a nu aglomera nepermis de mult accesul în trenurile Metrorex”, a precizat Lucian Bode.

TRANSPORT. 1 metru între călători

In ce condiții se va circula cu metroul după 15 mai Ministrul transporturilor nu exclude amplasarea de semne de autocolant care să indice locurile în care au voie să stea călătorii. Distanța care va trebui să fie păstrată în metrou este de 1 metru, a declarat Lucian Bode.

Citeste si...  Femeie de 69 de ani, decedata la vot

„Ne uităm ce se întâmplă în alte state membre unde erau marcate locurile cu un autocolant de o anumită culoare scaunele, respectiv locurile din tren erau marcate şi doar acolo puteau sta călătorii. Este un proces foarte complicat, dar nu imposibil. Nu exclud acest lucru, dar aş vrea să văd în primele zile după 15 mai cum se respectă regulile stabilite. Cu siguranţă pot fi ridicate anumite restricţii sau pot fi impuse restricţii noi în funcţie de cum evoluează acest mod de transport”, a explicat ministrul de resort.

Ministrul a explicat că timpii de așteptare au fost reduși la minimum.

„Avem 65 de trenuri. Am făcut în aşa fel programul, începând cu data de 15 mai, încât timpii de aşteptare între două trenuri să nu depăşească între două – trei minute, în cele mai multe situaţii, până la maximum 10, 12 minute. Am redus la minimum posibil timpii de aşteptare”, a explicat Bode.