Life

VEZI DACA ZODIACUL ARAB E POTRIVIT PENTRU TINE!

60405231Descoperă ce armă albă simbolizează destinul tău, potrivit astrologiei arabe. Află cum te influenţează zodiile arabe şi ce spun despre caracterul, dar şi viitorul tău.

Află în lista de mai jos care este zodia ta:

Sabia: 24 noiembrie – 3 ianuarie
Ghioaga: 4 ianuarie- 10 februarie
Arcul: 11 februarie – 19 martie
Cuţitul: 20 martie – 1 mai
Pumnalul: 2 mai – 15iunie
Suliţa: 16 iunie – 22 iulie
Praştia: 23 iulie – 4 septembrie
Spada: 5 septembrie – 14 octombrie
Buzduganul: 15 octombrie – 23 noiembrie

Sabia: 24 noiembrie – 3 ianuarie

Nativii din acest semn sunt plini de energie, tot timpul în mişcare, cu chef de viaţă şi de glume. Încep multe acţiuni, pe care adesea nu le finalizează. Sunt persoane superficiale, care trebuie să înveţe ce este organizarea şi stabilitatea. Aceşti nativi sunt foarte cuceritori şi au adesea foarte mulţi pretendenţi. Le este dificil să menţină o relaţie stabilă pentru că se plictisesc repede.

Ghioaga: 4 ianuarie- 10 februarie

Cei născuţi sub influenţa acestui semn sunt puternici, hotărâţi şi adesea par insensibili, chiar dacă nu sunt. Sunt persoane directe, care spun întotdeauna ceea ce gândesc, fără menajamente. Diplomaţia le este aproape necunoscută. Adesea nu au răbdare cu cei care îi enervează sau cu cei care par mai slabi decât ei. Ar trebui să înveţe că nu deţin adevărul absolut şi că au întotdeauna ceva de învăţat chiar şi de la cei pe care îi consideră inferiori.

Arcul: 11 februarie – 19 martie

Aceşti nativi au o fire duală. La suprafaţă par încrezători şi vor să demonstreze asta, dar de fapt se simt foarte nesiguri şi nu au încredere în forţele proprii. Sunt persoane carismatice, dar foarte chinuite de această fire duală cu care trebuie să lupte. Sunt impulsivi şi acţionează aşa cum consideră că le-ar plăcea altora şi de multe ori regretă deciziile luate astfel. Trebuie să înveţe să echilibreze cele două laturi ale vieţii lor pentru a avea parte de linişte.

Cuţitul: 20 martie – 1 mai

Perseverenţa este cuvântul care îi defineşte cel mai bine pe aceşti nativi. Sunt persoane muncitoare, pline de energie, care nu renunţă niciodată. Trec cu uşurinţă peste dezamăgiri şi reuşesc să o ia de la capăt cu la fel de mult entuziasm. Au puterea de a realiza ceea ce îşi doresc cel mai mult. Impulsivitatea este unul dintre defectele lor majore. În clipele de furie reacţionează brutal, dar apoi regretă.

Pumnalul: 2 mai – 15 iunie

Cei născuţi în zodia pumnalului sunt persoane stabile, care visează să ajungă cât mai sus pe treptele sociale. Muncesc foarte mult pentru a ajunge acolo unde visează. Îşi doresc o viaţă de familie la fel de stabilă şi foarte rar se implică în relaţii care par să nu aibă niciun viitor. De multe ori iau asupra lor foarte multe responsabilităţi, ceea ce îi face să fie mereu ocupaţi. Riscă să-şi distrugă sănătatea din această cauză.

Suliţa: 16 iunie – 22 iulie

Nativii acestui semn sunt foarte activi, se bucură de viaţă şi aleargă mereu după ţeluri noi. Viitorul este cel mai important pentru ei şi muncesc din greu să ajungă acolo unde visează. Sunt persoane foarte iubitoare, în special faţă de copii şi parteneri. Au o intuiţie de neegalat, reuşesc să vadă adevărata faţă a celor din jur şi sunt discreţi când vine vorba de viaţa personală.

Praştia: 23 iulie – 4 septembrie

Persoanele născute sub influenţa acestui semn sunt foarte independente şi nu acceptă nicio formă de constrângere. Sunt în permanentă schimbare şi simt des nevoia să o ia de la capăt, în toate aspectele vieţii. Viitorul este foarte important pentru ei şi de multe ori resping trandiţiile şi formele învechite de a gândi şi a acţiona. Trebuie să înveţe ce este stabilitatea pentru a reuşi în viaţă.

Spada: 5 septembrie – 14 octombrie

Persoanele născute în această zodie sunt capabile de reuşite măreţe, dar numai dacă îşi urmează drumul fără să se lase distrase de cei din jur şi nevoile lor. Au o intuiţie foarte bună şi reuşesc să-i cunoască dintr-o privire pe cei din jur, până în adâncul sufletului. Iubesc provocările şi se implică în tot felul de acţiuni dificile numai ca să vadă dacă le pot îndeplini.

Buzduganul: 15 octombrie – 23 noiembrie

Cei născuţi în acest semn sunt persoane autoritare, puternice, adevăraţi lideri înnăscuţi. Sunt indivizi calmi, stăpâni pe sine şi iau întotdeauna cele mai bune decizii. Pot părea reci şi periculoşi pentru cei care nu îi cunosc prea bine şi de multe ori îi intimidează. Ştiu întotdeauna cum să folosească toate avantajele pe care le primesc şi ajung în poziţii de top, conducându-i şi inspirându-i pe ceilalţi. Ar trebui să-şi domolească tendinţa de tiranie şi autoritate extremă.

blank