Cum de a fost posibil ca Tezaurul României să stea atâția ani la Moscova  o parte a istoriei Tări a fost confiscată de Imperiul Rus în urmă cu peste 100 de ani, timp în care tratativele privind repatrierea, conduse de regimuri democratice şi comuniste deopotrivă, s-au izbit de acelaşi zid: încăpăţânarea ruşilor de a desface pumnul cu galbeni.

Cum de a fost posibil ca Tezaurul României să stea atâția ani la Moscova

Chestiunea cu Tezaurul românesc a debutat în contextul dramatic al Primului Război Mondial. La o lună de la decizia istorică a Consiliului de Coroană din 14 august 1916 ca România să intre în război alături de Antantă, ţara a pierdut Dobrogea şi Oltenia, iar regele, guvernul şi parlamentul s-au refugiat la Iaşi.

Valorile Băncii Naţionale Române şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, bogăţiile artistice, lucrările de patrimoniu, odoarele mănăstireşti şi arhivele diplomatice au fost evacuate în Capitala Imperiului Rus. Sub presiunea războiului, pe 2 decembrie 1916, Consiliul BNR a decis strămutarea Tezaurului la Moscova, după tratative sumare între guvernul român cu cel rus, ce urma să asigure paza şi păstrarea Tezaurului. Despre istoria zbuciumată a Tezaurului vorbeşte dr. Dorin Popescu, fost diplomat român la Moscova, Cernăuţi şi Sarajevo. Iniţial, Moscova a spus că înstrăinarea Tezaurului României s-ar fi făcut fără garanţii exprese şi clare ale guvernului imperial rus, în condiţiile în care Aleksandr Mossolov, numit administrator al averii ţarului în septembrie 1916, a insistat pentru evacuarea Tezaurului la Moscova, apreciind că „expedierea aurului românesc la Moscova era menită să strângă şi mai mult legăturile de alianţă dintre cele două ţări ale noastre“, iar ministrul rus al Afacerilor Străine, Pokrovski şi ministrul de Finanţe, Bark, l-au autorizat pe Mossolov să semneze actele cerute de guvernul român, inclusiv protocolul prin care guvernul rus garanta integritatea lăzilor Tezaurului atât pe durata transportului, cât şi pe cea a depozitării lor la Moscova. În aceste condiţii, prin decizia guvernului român şi la cererea Consiliului BNR, după obţinerea garanţiilor privind obligaţiile Moscovei de pază şi păstrare a Tezaurului, pe 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniştri a aprobat strămutarea Tezaurului.

Cum de a fost posibil ca Tezaurul României să stea atâția ani la Moscova

PRIMUL TRANSPORT: AUR ŞI BIJUTERIILE REGINEI

În perioada 12-14 decembrie 1916 s-a încărcat, în gara din Iaşi, primul transport cu destinaţia Moscova: 17 vagoane cu bunuri, în valoare de 314.580.456,84 lei aur, şi două lăzi cu bijuteriile reginei Maria, în valoare de 7 milioane lei aur. Pe 14 decembrie 1916, înainte de plecarea spre Rusia, s-a semnat un Protocol între reprezentanţii Guvernului României – Victor Antonescu, ministru de Finanţe –, BNR – Th. Căpitanovici – şi Guvernului Rusiei – Aleksandr A. Mossolov, prin care autorităţile ruse garantau „integritatea valorilor pe durata transportului la Moscova, a depozitării şi revenirii în România“. Pe 15 decembrie 1916, trenul a plecat din Iaşi spre Moscova – dar pentru totdeauna. Valorile conţinute au fost depuse, după o minuţioasă verificare, în Kremlin. Decizia de a evacua averea statului în Rusia a avut contestatari şi în 1916, dar şi ulterior, când s-a constatat că relaţiile ruso-române au fost deteriorate iremediabil după unirea Basarabiei cu România, pe 27 martie 1918. „Se poate discuta îndelung cu privire la oportunitatea deciziei Guvernului român de evacuare a Tezaurului într-o ţară pentru care nu exista simpatie deosebită nici la nivel politic, nici în societate. Probabil că soluţiile alternative discutate atunci, cum ar fi evacuarea Tezaurului în Marea Britanie, în Norvegia sau rămâ nerea lui în ţară, sub protecţia Convenţiei de la Haga care garanta şi pentru averile particulare, ar fi fost mai înţelepte. Să nu uităm însă că, în dramatismul acelor vremi, se discuta inclusiv evacuarea regelui, a guvernului şi a parlamentului ţării la Petrograd, în Rusia“, spune Dorin Popescu. La 17 februarie 1917, după ce transportul de la Iaşi a fost inventariat la Moscova, s-a semnat un Protocol final, care are anexe inventare separate şi Inventarul general al valorilor depozitate în Rusia cu primul transport. Potrivit acestuia, au fost inventariate: 1.740 de lăzi, 13.823 de saci, cu o valoare estimată de 93,4 tone de aur fin (valoare calculată la cursul aurului din februarie 1917), cu o valoare totală de 321.580.456,84 lei aur. Practic, prin acest nou protocol, Rusia confirma angajamentele din 14 decembrie 1916. Experţii precizează că cele două protocoale au valoare similară tratatelor internaţionale, aşa cum preciza istoricul Ioan Scurtu.

DECIZIA LUI TITULESCU S-a pus problema unui nou transport după luptele dramatice de la Mărăşti şi Mărăşeşti. Războiul avansa şi România rezista cu greu – de altfel, în vara lui 1917 s-a luat din nou în discuţia evacuarea Guvernului şi a Casei Regale, destinaţii posibile fiind Odessa, Poltava, Harkov şi Herson. Propunerea reluării mutării valorilor a făcut-o Nicolae Titulescu, ministru de Finanţe în guvernul Ionel Brătianu. Consiliul de Miniştri din 18 iulie 1917 a decis evacuarea valorilor Băncii Centrale Române şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, precum şi a activelor altor bănci private din ţară. În iulie 1917, a plecat spre Moscova un al doilea transport: trei vagoane, 188 de lăzi cu o valoare de 1.594.336.721,09 lei aur (din care aur efectiv în valoare de 574.523,57 de lei), tezaurul Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni în 17 vagoane, 1.635 de lăzi, evaluat la 6,5 miliarde de lei aur, care conţinea şi valorile celorlalte bănci private, precum şi un uriaş tezaur artistic şi arhivistic.

Cum de a fost posibil ca Tezaurul României să stea atâția ani la Moscova

„Tezaurul României este nevoia noastră de istorie şi de poveste“ Astăzi, se vorbeşte adesea despre „aurul românesc înstrăinat“, se insistă pe valoarea şi greutatea acestuia, se fac calcule de actualizare a valorii la cursul actual, subliniază Dorin Popescu. Experţii evaluează la aproximativ 3 miliarde de euro valoarea actualizată a Tezaurului BNR. Spre comparaţie, în momentul de faţă, în tezaurul BNR sunt circa 103,7 tone de aur, o cantitate aproape egală cu cea înstrăinată în Rusia în 1916-1917. Totuşi, adevărata comoară rămasă la Moscova e alta.

Odată cu lingourile şi stocul metalic al BNR au plecat din ţară piese de patrimoniu de o valoare inestimabilă, odoare mănăstireşti (printre care panaghiarele lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ), muzeele şi colecţiile private ale statului (Muzeul Grigorescu, Kalinderu, Simu, colecţiile Primăriei Bucureşti), bijuterii ale populaţiei din depozitele private, manuscrise ale lui George Enescu, uriaşe opere de artă semnate de Nicolae Grigorescu (peste 100 de picturi), Ion Andreescu şi Ştefan Luchian. Sunt pierdute, de asemenea: colecţia Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti, care cuprindea şi Cloşca cu puii de aur, Tezaurul de la Turnu Măgurele, Epitaful de la Cozia, Evanghelia slavonă de la Tismana, arhivele Ministerului Afacerilor Străine, care au fost depuse separat la Legaţia română de la Petrograd, documente unice emise începând cu secolul al XVI-lea, condici mănăstireşti, documente domneşti, hrisoave.

NECUNOSCUTELE Potrivit experţilor români, Moscova ar dispune de un inventar general cu toate bunurile evacuate, în timp ce inventarele părţii române (cu excepţia aurului BNR) sunt parţiale şi confuze. De asemenea, spun că Moscova ar dispune de un opis general întocmit în anii ’20 şi revizuit în anii ’40, care conţine toate valorile din Tezaur, însă Kremlinul ar avea rezerve în privinţa punerii la dispoziţia părţii române a acestuia, documentul fiind clasificat, a precizat Marian Voicu, autorul volumului „

Tezaurul României de la Moscova.

Inventarul unei istorii de o sută de ani“. Diplomatul Dorin Popescu precizează: „Tezaurul României este mai mult decât Cloşca cu pui din sipetul de istorie de la Pietroasa, este mai mult decât aurul românesc înstrăinat în vremuri tulburi. Tezaurul României este nevoia noastră de istorie şi de poveste, semnul suferinţei fără sfârşit a acestui popor, unică în lume ca naraţie, expresie, efecte“. ; Restituirea Tezaurului, fragmente Prima restituire parţială a Tezaurului a avut loc în iunie 1935, după semnarea pactului de neagresiune dintre România şi URSS (31 iulie 1933). A fost vorba, în general, de acte fără valoare deosebită, cum ar fi dosare tematice, hârtii de valoare devalorizate, bancnote care dispăruseră din circulaţie, dar şi materiale cu valoare simbolică deosebită, precum osemintele lui Dimitrie Cantemir. Pe 16 iunie 1935, au sosit în Gara Obor din Bucureşti 17 vagoane, care cuprindeau 1.436 lăzi, în greutate de 127.584 de kilograme. Lăzile au fost distribuite între diferite instituţii din ţară. Potrivit documentelor din 1941 ale BNR, „toate lăzile primite erau violate şi răvăşite.

În general s-au restituit obiectele fără nicio valoare: bilete ale Băncii Naţionale tipărite în Rusia, efecte publice pentru care erau emise duplicate conform legii din 14 octombrie 1920, documente fără însemnătate, arhive, registre etc. Este regretabil faptul că la primire nu s-a întocmit un inventar amănunţit al tuturor obiectelor ce ni s-au restituit. Încercând această reconstruire, acum, după mai bine de şase ani, am ajuns la concluzia că valoarea tezaurului ce nu ne-a fost restituit se ridică la suma de 6.067.153.343,19 lei aur sau 371.855.828.404,12 lei actuali“, conform Scrisorii Băncii Naţionale a României înaintată Mareşalului Ion Antonescu pe 13 noiembrie 1941. 39.320 DE PIESE VALOROASE A doua restituire parţială a avut loc în iunie 1956. Atunci au fost returnate 39.320 de piese, incluzând Tezaurul de la Pietroasele, 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu – dintr-un total de 1.350 de picturi, gravuri şi desene trimise la Moscova –, vase liturgice din aur şi argint, cărţi şi miniaturi vechi, bijuterii, 156 de icoane, 418 tapiţerii, 495 de obiecte de cult şi colecţia de medalii a Academiei Române. Cu acest prilej, a fost organizată şi deschisă, în august 1956, la Galeria Naţională a Muzeului de Artă al Republicii Populare Române din Bucureşti, o expoziţie cu tema „Tezaurul artistic şi istoric restituit de guvernul Uniunii Sovietice“.

Citeste si...  Șeful Poliției Sibiu, răspuns pentru Iohannis: ”Ordinul de a împușca ursul a fost corect”

Aceasta includea 33.068 de monede de aur şi 2.465 de medalii, 1.350 de tablouri şi desene – restul de aproximativ 2.500 de obiecte fiind obiecte de orfevrărie medievală, broderii liturgice, icoane şi stofe vechi. Restituirile din 1935 şi 1956, fără negocieri prealabile, au conţinut în cea mai mare parte, arhive şi elemente de patrimoniu artistic. Conform lui Marian Voicu, cel puţin un sfert dintre obiectele de artă românească de la Muzeul Naţional de Artă al României provin din restituirea făcută de sovietici în 1956.


DE LA MOSCOVA, CU DRAG Potrivit părţii ruse, cele două restituiri, din 1935 şi 1956, s-au realizat fără negocieri, doar ca urmare a „mărinimiei“ Moscovei. „În ambele cazuri, atât în România regală, cât şi în cea comunistă, au fost elogiate de către filoruşii din ţară «bunăvoinţa», «mărinimia», «marea prietenie» ale Moscovei. În rare cazuri a fost menţionat, în epocă, dreptul legitim al României, statuat prin tratate, de a primi înapoi valorile încredinţate Rusiei spre păstrare“, spune Dorin Popescu. În realitate, este de părere diplomatul, cele două restituiri parţiale au fost făcute de partea sovietică exclusiv în virtutea obţinerii unor avantaje şi beneficii politice. Spre exemplu, restituirea din anul 1935 s-a produs imediat după reluarea relaţiilor diplomatice cu România, în contextul în care Rusia sovietică avea încă blocate relaţiile diplomatice cu numeroase alte ţări europene şi avea nevoie inclusiv de lobby-ul şi sprijinul Bucureştiului pentru reluarea acestor relaţii. Cea de-a doua restituire viza, probabil, asigurarea că România va rămâne imună la evenimentele care vor culmina, în octombrie, cu revoluţia din Ungaria, despre care, foarte probabil, Moscova deţinea unele date.

„O PROBLEMĂ INTERESANTĂ, ÎN LEGĂTURĂ CU AURUL“

Negocierile pentru primirea restului de bunuri sechestrate la Moscova au continuat şi în regimul Ceauşescu. În 1965, liderul comunist român a purtat discuţii tête-à-tête cu Leonid Brejnev, în care partea română a explicat pe larg situaţia istorică dramatică ce a dus la păstrarea Tezaurului românesc la Kremlin. Brejnev, comunist bătrân şi viclean, a răspuns cu vorbe goale, mimând bunăvoinţa: „O problemă interesantă, în legătură cu aurul, cu tezaurul românesc. Această problemă are o vechime de 50 de ani şi se referă la socotelile dintre Rusia ţaristă şi România regală. Acum însă discuţiile au loc între două state socialiste, care în acest timp au încheiat diferite acorduri, au stabilit relaţii frăţeşti, prieteneşti. După 50 de ani, deodată, două state socialiste încep să-şi amintească de relaţiile dintre guvernul ţarist şi guvernul regal. Pe noi ne-a uimit însăşi punerea acestei probleme“, spunea liderul rus, evitând cât putea subiectul. Diplomaţia lui Ceauşescu a eşuat în aceste negocieri.

ILIESCU A PRIMIT 12 BANI DE AUR

Rezultate minore au fost înregistrate după prăbuşirea regimurilor comuniste în România, respectiv Rusia. În 1994, preşedintele Ion Iliescu a efectuat o vizită oficială la Moscova şi a redeschis negocierile. Federaţia Rusă, ca şi URSS, a tergiversat găsirea unei soluţii şi nu a dorit să fie prea cooperantă. Ba chiar a impus condiţii: intensificarea schimburilor economice şi comerciale bilaterale, dar fără să dea vreo garanţie. Rezultatul vizitei primului preşedinte democratic ales al României a fost nici mai mult, nici mai puţin de 77 de grame de aur, sub forma a 12 monezi. Şi acestea au fost înregistrate abia în 2008 – aşadar, 14 ani mai târziu. Totuşi, s-au făcut câţiva paşi înainte: în 2003, a fost înfiinţată o comisie mixtă care analizează istoria tezaurului şi poartă o parte din responsabilitatea negocierilor care continuă încă. În ce stadiu au ajuns discuţiile româno-ruse Negocierile bilaterale privind restituirea integrală a Tezaurului au început în perioada interbelică, au fost reluate după cel de-Al Doilea Război Mondial şi continuă şi în prezent. „Iniţial, partea rusă a negat existenţa tezaurului, apoi, în perioada interbelică şi ulterior, a condiţionat restituirea de tema Basarabiei“, spune Dorin Popescu. În prezent, după ce Moscova a respins propuneri repetate privind instituirea unui posibil arbitraj internaţional pe această temă, tema tezaurului este discutată la nivel de experţi în cadrul celebrei Comisii mixte pentru studierea problemelor izvorâte din istoria complicată a relaţiilor bilaterale româno-ruse, inclusiv problema Tezaurului. Această comisie a desfăşurat trei reuniuni în perioada 2003-2006, cu rezultate neconcludente. În 2016, activitatea ei a fost reluată după aproape zece ani, însă reuniuni ulterioare, promise, ale comisiei, nu au mai avut loc – a patra sesiune a comisiei comune româno-ruse a avut loc în perioada 25-26 martie 2016, la Sinaia.

„O ANTECAMERĂ FĂRĂ DECOR“

Partea română a încercat în mod constant includerea reprezentanţilor Băncii Naţionale a României în negocieri. Tentative de derulare a unor discuţii şi negocieri neoficiale au mai existat în diferite alte formate, însă rezultatele acestora sunt speculative. „Din 1956 încoace, de peste 60 de ani, străduinţa Bucureştiului de a mai recupera măcar parţial Tezaurul înstrăinat a fost constantă şi admirabilă, indiferent de numele regimurilor politice de pe Dâmboviţa ori ale locatarilor de la Cotroceni. În acest efort colectiv, sarcina prioritară a istoricilor a fost să pună la dispoziţia statului deopotrivă faptul istoric şi documentul. Din această perspectivă, de o sută de ani istoricii acestei ţări se trudesc să reconstituie documentarul istorico-juridic al înstrăinării Tezaurului.

Truda lor continuă şi acum, ţinând cont de participarea istoricilor noştri la celebra Comisie mixtă româno-rusă de istorici, creată în 2003 şi a cărei activitate continuă (cel puţin teoretic) şi acum“, spune Popescu. Totuşi, adaugă că evaluarea pe fond, întemeiată şi pe datele cunoscute din experienţa directă a misiunii sale diplomatice de la Moscova, în perioada cea mai grea a Comisiei, 2003-2004, când Misiunea era condusă de Dumitru Prunariu, este următoarea: „Comisia mixtă de istorici are un rol marginal în soluţionarea temei Tezaurului. Ea este văzută la Moscova mai ales ca instrument de tatonare a poziţiilor politice ale reprezentanţilor statului român. Oficialii ruşi au un interes redus în a soluţiona această temă, menţinând discuţia despre Tezaur la nivel tehnic. Comisia mixtă este o anticameră fără decor a deciziei privind restituirea Tezaurului. Decizia reală se află la Kremlin, iar o posibilă nouă restituire parţială a Tezaurului ţine doar de o prezumtivă decizie a preşedintelui rus, la care diplomaţia noastră nu are încă o cheie potrivită de acces“, crede Dorin Popescu.

VIITORUL TEZAURULUI

Comisia interguvernamentală mixtă este în prezent singurul for bilateral agreat de Bucureşti şi Moscova pentru discutarea temei Tezaurului. Deocamdată, în pofida unor semnale pozitive relativ recente – de exemplu când, în 2016, Moscova a transmis părţii române că cercetătorii noştri pot avea acces liber la arhivele ruseşti privind Tezaurul – evoluţiile rămân modeste. În prezent, România solicită prioritar restituirea Tezaurului BNR, care este temeinic documentat în protocoalele şi procesele-verbale încheiate la Iaşi şi Moscova – valoarea acestuia este de aproximativ 93,4 tone de aur. În ceea ce priveşte patrimoniul artistic şi arhivistic, este imposibil de evaluat corect valoarea pieselor. Multe dintre aceste bunuri constituie un patrimoniu unic. În mod particular, Banca Naţională a României are o creanţă exigibilă asupra statului Federaţiei Ruse. Solicitările părţii române privesc, principial, onorarea obligaţiilor asumate de partea rusă în 1916 şi 1917 faţă de România privind restituirea integrală a Tezaurului României evacuat la Moscova în timpul Primului Război Mondial.

Onorarea acestor obligaţii este conexată principiului continuităţii statului rus, fixat în legislaţia actuală a Federaţiei Ruse şi se bazează prioritar pe protocoalele bilaterale din 1916 şi 1917, precum şi pe restituirile precedente din 1935 şi 1956, care obligă partea rusă la restituirea integrală a Tezaurului BNR. O nouă etapă: „Dosarul Moscova 2“ Tema Tezaurului a reintrat în actualitatea agendei româneşti de interes public în 2016-2017, când s-a împlinit un secol de la înstrăinarea tezaurului în Rusia, precum şi în 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Totodată, în 2019, publicul românesc a fost informat cu privire la faptul că Banca Naţională a României a intrat în august 2018 în posesia unor documente din anul 1941 în care reprezentanţi ai băncii din perioada respectivă au făcut un inventar al Tezaurului pe care BNR l-a trimis la Moscova în anii 1916-1917. Dosarul a fost întocmit de Mihail Romaşcanu, din însărcinarea Guvernatorului Alexandru Ottulescu, care trebuia să-l informeze pe Mareşal cu privire la conţinutul transporturilor trimise la Moscova.

Conducerea BNR a numit dosarul care a intrat în posesia BNR în 2018 „Dosarul Moscova 2“; această unitate arhivistică ar conţine 242 de file. După finalizarea cercetării acestui dosar de către specialiştii BNR, trebuie să urmeze o dezbatere interinstituţională în România care ar putea conduce la consolidarea instrumentarului juridic de care dispune partea română. Documentele din „Dosarul Moscova 2“ au fost studiate intens în ultimele luni de către specialiştii BNR.

Conform analizei preliminare, s-a stabilit paternitatea/autenticitatea documentelor respective. Acestea dovedesc dreptul de proprietate al României asupra bunurilor depozitate la Kremlin. Potrivit BNR, „conform unor evaluări preliminare, documentul are valoare istorică şi completează materialele deja existente în arhiva BNR, dar nu şi în privinţa documentelor originale din anii 1916-1917 (procesele verbale de predare-primire ale valorilor trimise de statul român şi BNR în Rusia), care stau la baza solicitărilor de returnare a Tezaurului. Documentele noi confirmă cifrele referitoare la Tezaurul de metale preţioase trimise la Moscova. Orice altă interpretare în legătură cu documentele respective nu se susţine până la finalizarea cercetărilor şi reprezintă simple speculaţii“.