Un tânăr jandarm din Gorj care lucrează în Timișoara era căutat marți de polițiști după ce a dispărut duminică dimineața. Ultima oară a fost văzut în timp ce urca într-un taxi, în zona Complexului Studențesc din Timișoara.

Vezi cum a dispărut în neant un jandarm care numește Mădălin Nisipeanu.

Are 23 de ani, este din orașul Țicleni, județul Gorj, și a absolvit anul trecut Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgăşani, ca șef de promoție.

„Este colegul nostru. La momentul anunțării dispariției, colegul nostru se afla în liber, nu era în serviciu. Este absolvent din septembrie 2019, promoția septembrie 2019, absolvent al Școlii Militare de Subofiţeri Jandarmi de la Drăgăşani. Este militar în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara. El a fost șef de promoție, a absolvit ca șef de promoție, pentru acest lucru i s-a înscris numele pe placheta de onoare a instituției, a fost recompensat cu diplomă de merit, este foarte bine apreciat în rândul colegilor. A fost repartizat din Școala Militară în Timișoara”, a declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” din Timișoara, Emilia Margareta Fînață.

Citeste si...  La Arad, bătaie can filme după ce un bărbat și-a prins nevasta urcând în taxi cu amantul

Polițiștii îi sfătuiesc pe cei care pot oferi detalii despre jandarmul dispărut să sune la 112.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș, Aurora Voicilă, spune că tânărul de 23 de ani a dispărut din Timișoara duminică, în jurul orei 04.20.

Nisipeanu Mădălin Ionuț ar fi plecat din zona Complexului Sudențesc din Timișoara cu un taxi și până acum nu a mai revenit.

Jandarmul poartă ochelari de vedere. Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie”, a spus Aurora Voicilă.

Vecinii din Țicleni, județul Gorj, ai lui Mădălin Nisipeanu au numai cuvinte de laudă pentru acesta.

„Nu se știe nimic despre el. Am vorbit cu fratele lui aseară, au identificat o mașină pe camere, nu apare numărul. E copil cuminte, a terminat liceul ca șef de promoție, la Bacalaureat a luat cea mai mare medie din Țicleni, era un copil la locul lui, nu a deranjat pe nimeni, nu e beizadea, nu e bătăuș”, a declarat Constantin Brănescu, un consilier local din Țicleni.