Featured, Politic

Vezi cu cine s-a întalnit Klaus Iohannis, la malul mării

Klaus Iohannis va fi prezent în acest weekend la întâlnirea Tineretului Liberal, la care vor participa aproape 1.300 de membri și simpatizanți ai PNL, parlamentari, aleși locali din regiune.

În perioada 12-15 septembrie, Tineretul Național Liberal (TNL) organizează Școala de Vară „Generatia ALTFEL”, în stațiunea Venus, de pe litoralul Mării Negre. Președintele Klaus Iohannis va fi prezent mâine la eveniment. El va avea discuții cu liberalii despre strategia de urmat în următoarea perioadă.

Totodată, Klaus Iohannis va participa, sâmbătă, de la ora 17, la Adunarea Regională a organizațiilor PNL – Est, la Constanța, eveniment la care vor fi prezenți președintele PNL Ludovic Orban și prim-vicepreședinții Raluca Turcan, Rareș Bogdan și Iulian Dumitrescu.

„Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 14 septembrie a.c., Adunarea Regională a organizațiilor PNL – Est, la Constanța, începând cu ora 17.00. La eveniment va lua parte Președintele României, Klaus Iohannis, alături de circa 1.300 de membri și simpatizanți ai PNL, parlamentari, aleși locali din regiune. Printre cei care vor lua cuvântul se numără șeful statului, președintele PNL, Ludovic Orban, prim-vicepreședinții PNL Raluca Turcan, Rareș Bogdan și Iulian Dumitrescu, vicepreședinte regional Victor Paul Dobre și președinte PNL Constanța, Bogdan Huțucă”, arată un comunicat al PNL.

De asemenea, liberalii poartă negocieri cu celelalte partide pentru moțiunea de cenzură. Cel mai probabil moțiunea de cenzură va fi depusă după votul din Parlament. Pentru ca moțiunea să fie adoptată, este nevoie de 233 de voturi. Dacă moțiunea va fi susținută de parlamentarii ALDE și Pro România, Guvernul Dăncilă ar putea fi demis fără prea multe probleme.

Amintim că președintele Klaus Iohannis a respins ieri și cea de a treia solicitare a premierului Viorica Dăncilă de numire a unor miniștri. Șeful statului a trimis-o, din nou, pe Viorica Dăncilă în Parlament, pentru a-și valida Guvernul. Iohannis l-a avertizat pe premier că niciun ministru nu va fi numit în guvern fără validarea Parlamentului.

 

blank