Featured, Sport

Vezi cine va fi adversara, din optimi, a lui Halep, la Roland Garros

O nouă surpriză înregistrată sâmbătă la Roland Garros 2019 ar fi, aparent, în avantajul Simonei Halep. Adversara româncei din optimile competiției este o sportivă care ocupă în prezent locul 104 WTA: poloneza Iga Swiatek.

Tânăra Iga Swiatek, care a împlinit chiar în ajun 18 ani, a reușit, sâmbătă, să o elimine de la French Open 2019 pe campioana olimpică en-titre, portoricana Monica Puig (25 de ani), locul 59 WTA, după ce în primul set aceasta din urmă o „umilise” pe poloneză cu un categoric 6-0. Iga Swiatek și-a revenit și a câștigat setul al doilea cu 6-3, ducând partida în decisiv și câștigând apoi și al treilea set tot cu 6-3. Este, fără îndoială, cea mai spectaculoasă calificare de până acum la turneul Roland Garros 2019. Meciul a durat două ore fără zece minute. De altfel, sportiva poloneză a izbucnit în lacrimi de bucurie la finalul partidei, copleșită de emoția acestei reușite.

Simona Halep, locul 3 WTA și deținătoarea trofeului parizian, a învins-o, sâmbătă, pentru a opta oară, pe Lesia Tsurenko din Ucraina, locul 27 WTA, în turul al treilea al turneului de la Roland Garros 2019 și s-a calificat în optimile competiției după un meci care a durat mai puțin de o oră.

Simona Halep și Iga Swiatek nu s-au mai întâlnit niciodată. Poloneza are șapte titluri ITF, dar niciunul în circuitul WTA.

La nivel de junioare, însă, ea a obţinut performanţe la grand slam-uri. În 2018, Swiatek a câştigat turneul de la Wimbledon la simplu junioare şi French Open la dublu junioare. De asemenea, ea a jucat în 2017 în finala de dublu junioare la Australian Open.

simona halep, roland garros, french open, roland garros 2019, french open 2019 iga swiatek,

blank