Featured, Politic

Vezi cine nu l-a aplaudat pe Iohannis la Romexpo

S-a aplaudat la scena deschisa la Romexpo, unde presedintele Klaus Iohannis si-a lansat candidatura pentru un al doilea mandat, in fata liberalilor veniti din intreaga tara. Au fost cateva fraze care au electrizat sala si vor fi fost si cateva pentru urechile celor de acasa. Dar nu Klaus Iohannis a fost cel care le-a spus.

Personajul care a reusit sa ii faca pe delegatii din tara sa se bucure a fost Rares Bogdan. De altfel, acum prim-vicepresedintele PNL, o pozitie pe care a primit-o si Klaus Iohannis, tot la venirea in partid, in 2013, le-a si spus liberalilor ca au de recuperat bucuria victoriei, pe care cumva au ratat-o in seara de 26 mai.

Introdus de Ludovic Orban ca acela care a renuntat la cariera jurnalistica pentru crezul liberal, Rares Bogdan a tinut un discurs cu accente populist-nationaliste, dar care lui ii vine natural. Ochi inlacrimati, increderea in Dumnezeu si intoarcerea la popor sunt ingredientele care i-au mobilizat pe liberali.

Si tot Rares Bogdan a aruncat manusa: PNL sa obtina singur, la alegerile parlamentare, peste 35%.

In aceasta atmosfera usor euforica, cu liberalii aproape convinsi ca vor putea obtine victorie dupa victorie, a venit randul lui Klaus Iohannis sa urce pe scena.

Laura Codruta Kovesi nu trebuia revocata, PSD nu trebuia sa primeasca a treia sansa, una care a dus la infestarea institutiilor cu mediocritate, Ramona Manescu nu trebuia numita la Externe, intr-o vreme in care diplomatia si politica externa cantaresc greu.

E o jumatate de discurs pe care Klaus Iohannis a sarit-o, trecand direct la promisiunea ca un al doilea mandat la Cotroceni va aduce o noua Romanie, una normala si functionala.

A fost un discurs mai degraba caldicel, caruia i-a lipsit un element esential: publicul. Cui s-a adresat presedintele?

Asta nu au inteles nici liberalii din sala, incurcati ca nu-si dau seama cand e cazul sa aplaude si mai ales daca li se vorbeste lor sau mai degraba electoratului si atunci e cu totul altceva, in fond, presedintele e vedeta alegerilor care vin.

Ce s-a intamplat cu presedintele?

La nivel de retorica, Klaus Iohannis a anuntat ca are o noua viziune pentru Romania, un proiect care este deopotriva al unei intregi generatii: Romania bunului-simt si politica altfel au fost inlocuite in aceasta declaratie de candidatura pentru al doilea mandat de Romania normala si functionala.

Mai putin, asadar.

Pentru ca, daca premisele primei candidaturi erau cele ale unui stat care functiona, dar avea nevoie de un alt fel de a face politica, astazi, la capatul a cinci ani de mandat prezidential, statul este nefunctional si anormal.

Or, ridicarea fireasca din umeri e asta: in acesti ani, cat Romania a devenit anormala si disfunctionala, ce s-a intamplat cu presedintele? Poate el sa apara, la final de mandat, si sa anunte ca statul trebuie reconstruit, in asa fel incat „sa traim in sfarsit intr-o tara in care cetateanul se simte bine si in siguranta, asa cum este normal?”

Poate presedintele, ale carui atributii constitutionale nu sunt nicidecum simbolice, sa anunte degradarea institutionala si sa propuna un proiect de reconstructie, care nu incepe cu institutia pe care o reprezinta?

A putut intra statul in disolutie si Presedintia sa fi ramas intacta si „normala”?
Klaus Iohannis a descris corect starea de fapt: guvernele succesive PSD/ALDE au dus tara in cele mai negre subterane, au prabusit pur si simplu institutiile si au distrus tesaturile sociale si capitalul de incredere al cetatenilor in autoritati.

Dar rostul presedintelui nu e sa incheie procese-verbale si sa constate daunele unei guvernari sau ale alteia.

Nu era statul roman subrezit cand a dat PSD-ului cea de-a treia sansa? Nu era statul roman capturat de o camarila, atunci cand l-au fortat sa o demita pe Laura Codruta Kovesi de la sefia DNA? Nu era statul roman compromis, atunci cand a semnat numirea Ramonei Manescu la portofoliul Externelor?

Romania nu a trait o poveste aparent frumoasa in ultimii ani, care sa fi hranit iluziile unei tari numai bune de trait in ea. Nu. Romania a fost tara in care s-a murit cu zile in spitale si tot Romania a fost tara din care s-a plecat ca intr-un adevarat exod.

Nu am avut ochii legati ca intr-un film de Kubrik, ci fiecare dintre noi a putut sa vada dezastrul care ni se intampla. Si atunci, cum se poate ca tocmai presedintele sa nu mai creada iluziile vandute in pestera decat atunci cand totul era deja prea tarziu si dupa ce Alexandra a murit?

(Pe scurt, in pestera imaginata de Platon in Republica, oamenii sunt inlantuiti, cu fata la perete, nu vad lumina care intra in pestera, dar vad pe perete doar umbrele unor obiecte, despre care cred ca sunt realitatea).

Discursul care a lipsit

Era suficient ca Klaus Iohannis sa faca procesul-verbal al propriei institutii, un bilant rece, fara patos si vini inutile, dar care sa se transforme cu adevarat in momentul zero al reconstructiei statului, pe care pe buna dreptate o clameaza.

Klaus Iohannis nu poarta responsabilitatea guvernarii PSD/ALDE. Cele doua au ajuns la putere in urma unui vot popular – tradat, cum l-a descris Iohannis -, dar felul in care s-au insinuat si au parazitat celula cu celula nu a mai tinut de reprezentare si de vointa populara.

Dar presedintele poarta responsabilitatea propriilor nepotriviri si taceri si discursul de candidatura era momentul oportun de a le pune pe masa si de a promite ca asta nu se va mai intampla.

Aplauzele nu erau garantate, dar ar fi reusit sa formuleze premisele unei dezbateri riguroase despre resetarea statului, pornind de la propriile prerogative.

In loc de asta, a decupat ideal fereastra pe care s-a itit Viorica Dancila, sa anunte ca Guvernul va majora prin OUG pedepsele pentru anumite infractiuni legate de viol si omor, desi tocmai imposibilitatea ca Guvernul sa reglementeze prin ordonante chestiuni legate de justitie a fost votata la referendumul prezidential din 26 mai.

PSD a vrut sa demonstreze pe viu ca presedintele poate sa spuna, dar, pana la urma, se resemneaza acceptand ce vrea partidul de la guvernare.

Klaus Iohannis nu va avea o campanie usoara si nu va fi suficient sa cante imnul, pentru a fi credibil. Pentru ca PSD si-a trimis in lupta un soldat bun de sacrificat, deci inutil, cel care va trebui sa dea seama pentru cum a devenit statul roman monstruos este el, presedintele, o tema pe care contracandidatul Dan Barna a intuit-o bine si o joaca.

 

blank