Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a spus, vineri, că Bucureștiul este în situația unui faliment nedeclarat și a subliniat că primarul general nu poate, oricând de puternic ar fi, să se suprapună deciziei unui guvern întreg sau a Ministerului de Finanțe și să „smulgă” partea de buget „care i se cuvine” Capitalei.

„Nu pot să fiu făcută responsabilă pentru faptul că anul trecut Ministerul de Finanțe ne-a tăiat în luna decembrie 500 de milioane de lei, iar în fiecare lună a acestui an am primit mult mai puțin, ca sumă, decât fila bugetară și decât angajamentul în legea bugetului. Sunt banii bucureștenilor, sunt încasările din impozitul pe venit, iar singurul care se face vinovat de nelivrarea acestor bani este Ministerul de Finanțe, deci Guvernul”, a explicat la un post Tv Gabriela Firea,  precizând că a informat-o despre acest fapt pe Viorica Dăncilă.

„Doamna prim-ministru a spus și astăzi în Comitetul Executiv – și sunt martori toți colegii mei – că îi pare foarte rău, dar domnia sa nu a putut să ia parte la întocmirea bugetului de stat anul trecut – deși este prim-ministru -, că acesta s-a făcut doar din punct de vedere politic – și știm cine s-a ocupat – și că nu este responsabilă pentru felul în care arată bugetul național”, a dezvăluit primarul general al Capitalei.

Gabriela Firea a precizat în context că Eugen Teodorovici nu a fost prezent vineri la ședința PSD, pentru că este plecat și oricum n-ar fi fost membru al CEx.

„Nu e vorba doar de Capitală, și în țară sunt foarte mari probleme ”, a menționat Gabriela Firea. „Am solicitat să se rectifice toate aceste neajunsuri și toate aceste minusuri, în luna iulie, noi dorim nu să ni se dea ceva în plus, ci ceea ce este dreptul nostru prin legislația în vigoare, prin legea bugetului. Noi până acum suntem subfinanțați”, a spus Gabriela Firea.

Primarul din Cluj, Emil Boc, care este membru PNL, are în acest moment la Primărie bani în plus, a făcut profit, se descurcă. De ce se poate la Cluj și nu se poate la București? a fost întrebată Gabriela Firea.

Citeste si...  Iată anunțul despre Schumacher care dă speranțelor tuturor susținătorilor săi

„Îmi pare foarte rău, eu am fost la toate ședințele Asociației Municipiilor în care dl. primar Boc a vorbit despre faptul că municipiile pierd în acest an bani, că a pierdut și municipiul Cluj. Toate municipiile au pierdut anul acesta bani prin Legea bugetului național, toate primăriile au avut de suferit prin faptul că acea ordonanță care a făcut în așa fel încât să trebuiască să refacem toate contractele cu constructorii care lucrează acum la șantierele din țară, ordonanță care înțeleg că va fi declarată de la Bruxelles ca ajutor de stat și va fi desființată (ordonanța cu creșterea salariului minim pentru domeniul construcțiilor – n.r.). Toate primăriile o duc prost, nimeni nu este pe profit”, susține Gabriela Firea.

„Sunt și cofinanțările europene, dacă este cineva care nu face execuția și rămân bani la sfârșitul anului excedent bugetar, acei bani pot fi luați oricând de către Ministerul de Finanțe, deci o primărie nu are cum să stea cu bani în cont, ei trebuie să ruleze, să se asigure să se plătească toate serviciile publice și se se achite toate investițiile. Prin urmare, dimpotrivă, eu spun că cine a dat acest mesaj îi face un deserviciu dlui primar Boc, pentru că un primar care stă cu banii în cont și nu-i folosește la investiții nu înseamnă că poate fi declarat un bun manager”, a punctat primarul general al Bucureștiului.

La observația că Primăria Clujului nu este totuși în faliment și nici aproape de faliment, Gabriela Firea a spus că „Guvernul României, prin Ministerul de Finanțe, probabil nu i-a tăiat o sumă atât de importantă în luna decembrie Primăriei din Cluj și nici în ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai și așa mai departe”.

Întrebată ce soluție se întrevede pentru București, Gabriela Firea a declarat că premierul Viorica Dăncilă – cu care edilul subliniază că nu are în partid niciun conflict, ci doar o divergență de opinii – a promis că va discuta cu toți colegii de la Ministerul de Finanțe și va repune în drepturi toate primăriile care au avut de suferit în această perioadă, din diferite motive.