Actualitate, Stiri

Vezi ce se poate întâmpla cu Patrick, copilul Elodiei

Rudele Elodiei şi cele ale lui Cristian Cioacă se vor afla joi faţă în faţă la Judecătoria Piteşti. Motivul este Patrick, copilul Elodiei şi al lui Cristian Cioacă pe care fiecare familie şi-l doreşte în custodie. Astăzi va avea loc o primă confruntare.

blank

Familia Elodiei Ghinescu a depus o cerere de ordonanţă preşedenţială prin care solicită încredinţarea lui Patrick, băieţelul de 10 ani al lui Cristian Cioacă. Mama Elodiei susţine că nu este bine îngrijit şi acuză că nu i se permite să-l vadă. Copilul de află în grija surorii lui Cioacă din 2011.

Cele două familii se vor întâlni luni la Judecătoria Ploieşti.

Informaţie bombă în cel mai controversat dosar de dispariţie din România. Elodia Ghinescu ar putea fi căutată şi în Marea Neagră. Este locul indicat de un apropiat al lui Cristian Cioacă, cu care fostul poliţist mergea la pescuit.

Un prieten al lui Cristian Cioacă le-a spus poliţiştilor că acesta ar fi aruncat cadavrul Elodiei în Marea Neagră, asta pentru că poliţistul mergea foarte des la pescuit pe litoral.

Bărbatul le-a mai spus poliţiştilor că trupul neînsufleţit al avocatei a fost aruncat într-un sac legat cu plumb, astfel încât să nu poată fi găsit.

În acest moment nu se pune problema reluării căutărilor, însă dacă poliţiştii vor considera că această nouă mărturie este suficient de bine fundamentată atunci ar putea să reînceapă căutările care au fost sistate în 2013, atunci când Cristian Cioacă a fost trimis în judecată.

Au fost cinci ani în care autorităţile au căutat cadavrul Elodiei Ghinescu peste tot, luându-se după orice pistă care ar fi putut să îi ajute să dea de urma fostei avocate.

blank