NATO pregătește măsuri de contracarare după ce Rusia a trecut la întărirea substanțială a capacității militare, anunță Mircea Geoană, adjunct al secretarului general al organizației nord-atlantice. Geoană a subliniat că nu există riscuri de siguranță la adresa României pentru că articolul 5 din tratatul NATO ne protejează.

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO: „Din punct de vedere al modului în care Federația Rusă își întărește în mod substanțial capacitățile militare, în special prin prisma rachetelor de tip SSC8 dar și a altor tipuri de armamente, folosirea Crimeei ca punte de proiecție către Orientul Mijlociu și către Mediterană, aceste lucruri sunt de interes imediat pentru noi și pentru planificatorii noștri militari. NATO nu intenționează să răspundă identic, simetric cu ce face Rusia, dar gândim un pachet de măsuri politice, militare, inclusiv o arhitectură care să ne permită să facem față provocărilor. Lucrurile sunt în derulare.

Citeste si...
Colt a decis să oprească producția de arme pentru piata civilă americană

Vreau să vă spun pentru a asigura extrem de neechivoc opinia publică din România că riscuri la adresa securității naționale a României din punct de vedere al unor riscuri iminente nu există. Articolul 5 e sacrosant și activ și cred că și pledoaria pe care România o face în mod credibil la nivelul Alianței pentru a avea o prezența mai robustă și o arhitectură cât mai coerentă de apărare și descurajare își produce roadele.”

rusia, nato, rachete , mircea geoana, securitate nationala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.