Actualitate, Featured

Vezi ce povestește o pasagera a cursei Ryanair, despre momentele de groază prin care a trecut

Experienţă de coşmar, marți, pentru pasagerii unei curse Ryanair. Avionul a decolat de la Bucureşti şi ar fi trebuit să ajungă la Londra, însă aeronava s-a umplut de fum imediat după ce s-a ridicat de la sol. A trebuit să rămână în survol timp de aproximativ 40 de minute, pentru a consuma din combustibil. În cele din urmă, aeronava s-a întors pe aeroportul Otopeni şi pasagerii au fost debarcaţi în siguranță.

O tânără care a fost pasageră a avionului Ryanair a povestit pentru Tv despre momentele cumplite prin care au trecut cei 169 de pasageri: „În momentul în care a început să iasă fum și toată lumea a țipat pe acolo, am crezut că murim, nu a fost ceva ușor de trecut”, a declarat femeia.

„Panică totală! Toți pasagerii panicați, nu știam ce să facem”, a povestit femeia.

Cursa decolase oricum cu întârziere de trei ore, după ce pasagerii a trebuit să fie mutați dintr-un avion într-altul. „Trebuia să plecăm cu o aeronavă, ne-au mutat în alta, ni s-a spus că acel avion tocmai ce ieșise din mentenanță cu o zi în urmă – nu ne-am panicat, că nu era cazul, deci totul era OK.

În momentul în care a decolat, a început să iasă fum, abur, înecăcios. Toată lumea s-a speriat. Nu ni s-a spus în acel moment cauza, ni s-a spus doar să stăm puțin calmi, că totul este OK, dar vă dați seama că era panică totală, nu știam ce să facem”, a relatat tânăra.

„Lumea țipa. Eu eram în spate. Cum s-au calmat puțin spiritele, am scos telefonul. Filmarea este trimisă de mine, dar este momentul în care lumea s-a mai liniștit, deci nu este imediat cum a început să iasă acel fum și toată lumea era panicată, speriată, țipau, un pasager voia să se ducă către pilot: Să oprească, să întoarcă! Pentru că nu știam ce se întâmplă, eram speriați”, a declarat pasagera.

Inițial, pasagerii nu au primit explicații pentru ceea ce s-a întâmplat. „Ulterior, ni s-a spus că este un lichid de degivrare care a intrat la motor, din cauza unei neatenții a echipajului de la sol. Asta nu știu ce înseamnă exact. Asta a fost singura explicație, că nu a fost pusă în pericol siguranța noastră, dar nici ei nu au mai trecut prin așa ceva”, a relatat Nicoleta Stoica.

Ea a mai spus că pasagerilor li s-a comunicat că aeronava urmează să se întoarcă, pentru că așa cer normele.

„Avionul nu era pregătit pentru plecare, doar ce alimentase – pentru că pe noi ne-a mutat dintr-un avion, cu care trebuia să plecăm, în celălalt, care era… nu aveau nici apă, nu aveau nimic; au alimentat avionul și am plecat”, a spus pasagera.

Când ați aterizat ce ați spus? a fost întrebată tânăra.

„Doamne-ajută!”, a mărturisit ea. „Da, deci panica a fost mare, n-am trecut prin așa ceva, eu cu soțul meu călătorim foarte des, n-am pățit asta niciodată, e un șoc, puțin”, a adăugat femeia.

Ea a povestit că în momentul aterizării, pasagerii au început să aplaude, ușurați că se văd în siguranță la sol.

Unii s-au reîmbarcat la un alt zbor, care urma să plece la ora 15:00, alții au luat alte decizii. Cei care au renunțat să mai plece, cum e și cazul Nicoletei, au fost trimiși la ticketing să-și recupereze banii pe biletul de avion, iar alții au avut posibilitatea amânării cursei pentru zilele următoare.

 

blank