Daniel Morar, judecator CCR, sustine, in opinia separata referitoare la protocoalele dintre Ministerul Public si SRI din 2009 si 2016, ca nu exista un conflict juridic intre Ministerul Public, pe de-o parte, si ICCJ și celelalte instante, pe de alta parte, mentionand ca, prin încheierea acordurilor, Parchetul nu și-a arogat o competență care aparține puterii judecătorești și nici nu a generat un blocaj instituțional, care să împiedice înfăptuirea justiției de cătreîinstanțele judecătorești.

Daniel Morar despre protocoale :

Pe de alta parte, Morar a retinut ca SRI si-a depăsit atributiile prin intermediul acestor acorduri de colaborare, insa daca probele ar fi fost stranse de ofiteri, instantele de judecata aveau obligatia de a le anula.

Judecatorul CCR mentioneaza ca SRI si Ministerul Public sunt obligate sa colaboreze, avand in vedere ca Serviciul trebuie sa trimita informari, sesizari privind faptele descoperite, insa acesta mentioneaza ca SRI nu are atributii judiciare.

„Colaborarea se va realiza întotdeauna în temeiul legii, formele concrete în care cele două autorități publice își îndeplinesc obligațiile legale, și anume procedurile de comunicare a informațiilor, organizarea operațională a acestei colaborări putând face obiectul unor înțelegeri/acorduri bilaterale, încheiate sub forma unor protocoale. Conținutul acestor protocoale nu poate fi decât unul strict tehnic, menit să faciliteze din punct de vedere organizatoric și funcțional colaborarea inter-instituțională, fără a dezvolta cadrul normativ existent, deci fără a adăuga la lege, prin instituirea unor obligații suplimentare sau prin transferul de atribuții legale de la o autoritate la alta. Prin urmare, încheierea unor protocoale de colaborare între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații nu este de plano interzisă. Însă Însă, analizând conținutul lor celor două protocoale, respectiv Protocolul nr.00750 din 4 februarie 2009 și Protocolul nr.09472 din 8 decembrie 2016, constatăm că obiectivele ce au vizat, în principal, ”planurile comune de acțiune” și ”echipele operative comune” stabilite prin primul Protocol [art.3 lit.g)], care să acționeze ”în vederea documentării faptelor prevăzute la art.2 din protocol”, în condițiile în care acest articol nu se prevede doar la cooperarea în vederea prevenirii amenințărilor la adresa securității naționale, ci vizează și combaterea ”infracțiunilor grave” depășesc cadrul legal, în condițiile în care Serviciul Român de Informații nu are calitatea de organ de urmărire penală și, prin urmare, nici competență în acest domeniu”, se arata in opinia separata.

Daniel Morar despre protocoale :

„Dacă colaborarea inter-instituțională s-ar fi limitat la acordarea unui suport tehnic (folosirea echipamentelor tehnice ale S.R.I.), apare ca inutilă și, deci, nejustificată, întocmirea unor ”planuri comune de acțiune” și constituirea unor ”echipe operative comune”. Astfel, în vreme ce acordarea suportului tehnic presupune punerea la dispoziția organelor de urmărire penală a instrumentelor/mijloacelor tehnice prin care se realizează punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere, care, în planul colaborării, implică o atitudine inactivă, pasivă a Serviciului Român de Informații, colaborarea putând fi consemnată într-un acord încheiat între serviciile tehnice, de specialitate, ale celor două autorități (P.Î.C.C.J. și S.R.I.), întocmirea unui ”plan de acțiune comun”, pus în practică de ”echipe operative comune”, care vor consemna în scris activitățile desfășurate pe parcursul supravegherii tehnice, demonstrează, cel puțin intenția, unei colaborări active, implicate, a Serviciului Român de Informații, în activitatea de cercetare penală. Concluzia firească ce s-ar putea formula este aceea că planurile de cooperare vizau situații concrete, în baza cărora au fost organizate ”echipe operative comune”, care aveau drept obiectiv îndeplinirea respectivelor planuri de acțiune. Chiar dacă, în opinia noastră, unele dintre dispozițiile cuprinse în protocoalele de colaborare amintite mai sus încalcă legea, aceasta nu înseamnă în mod implicit că suntem în prezența unui conflict juridic de natură constituțională, pentru existența acestuia fiind necesară întrunirea mai multor condiții, așa cum am arătat mai sus, și cum vom prezenta în continuare”, mai explica Morar.

Citeste si...  Renate Weber, despre parteneriatul cu SUA

Judecatorul mentioneaza ca protocoalele/acordurile/planurile de colaborare/cooperare nu au natura juridică a unui „act administrativ”, astfel cum este acesta definit în Legea contenciosului administrativ, „în condițiile în care, la încheierea protocoalelor/acordurilor de colaborare/cooperare, Serviciul Român de Informații și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au acționat în regim de putere publică, iar actele menționate nu au dat naştere, nu au modificat și nu au stins raporturi juridice”.

Daniel Morar despre protocoale :

„Nu se poate reține susținerea autorului sesizării, potrivit căreia prin încheierea acestor protocoale secrete, Ministerul Public, a reglementat activitatea de cercetare penală, adăugând sau modificând legea, cu încălcarea competențelor Parlamentului.

Prin urmare, reținem că nu a existat o uzurpare a competenței de legiferare a Parlamentului, astfel că nu există niciun conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de-o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte”, precizeaza judecatorul.

Daniel Morar arata ca SRI nu poate indeplini acte de urmarire penala, iar acestea sunt supuse cenzurii judecatorului fara ca magistratul sa se raporteze la un protocol de colaborare secret.

„În această lumină, apare surprinzătoare concluzia la care ajunge Curtea Constituțională, în opinia majoritară, potrivit căreia protocoalele, ”sub aparența legalității, au pus instanțele judecătorești în situația de a le aplica tale quale, ceea ce a făcut dificilă verificarea dispozițiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală și aplicarea sancțiunii nulității absolute”. În primul rând, aceste protocoale au avut caracter secret, fiind supuse regimului documentelor clasificate, astfel că instanțele judecătorești, neavând cunoștință de ele, nu aveau cum să le aplice tale quale. În al doilea rând, observăm că, dacă instanțele ar fi avut acces la aceste protocoale, în controlul judecătoresc asupra actelor de urmărire penală, nu sunt incidente dispozițiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală (această confuzie este recurentă în cuprinsul deciziei Curții la care formulăm prezenta opinie separată), întrucât în cauză nu se ridică problema unui organ de urmărire penală necompetent material sau după calitatea persoanei, ci a unui organ care nu are calitatea de organ de urmărire penală. Cu alte cuvinte, indiferent de faptul că ar fi cunoscut sau nu conținutul protocoalelor de colaborare, instanțele judecătorești au fost și sunt obligate să aplice legea și Constituția, verificând aspectele de competență ale organelor care au întocmit acte de urmărire penală prin raportare exclusivă la Legea fundamentală și Codul de procedură penală, cenzurând acele acte care au fost întocmite cu eludarea legilor. Prin urmare, dacă aceste acte au fost efectuate/semnate de ofițeri ai Serviciului Român de Informații, instanțele judecătorești aveau/au obligația legală de a constata nulitatea actului în condițiile art.280-282 din Codul de procedură penală, indiferent de existența și conținutul protocoalelor de colaborare”, explica Morar.