Actualitate, Featured

Vezi ce ne anunță meteorologii cu privire la noaptea de Revelion

Vom avea parte de un Revelion cu frig, dar fără ninsori în cea mai mare parte a țării. Meteorologii spun că temperaturile vor fi negative aproape peste tot.

„În noaptea de Revelion vorbim de temperaturi negative în aproape toată țara, exceptând zona litoralului, pentru că doar aici vom putea înregistra valori cuprinse între 0 până la cel mult 1-2 grade. În rest, cele mai coborâte valori, așa cum este și normal, vor fi în zona depresionară a Transilvaniei, spre minus 8 – minus 9 grade. Nu în ultimul rând în Moldova, în nordul Moldovei, acolo unde și prezența stratului de zăpadă accentuează valori mai coborâte”, a declarat luni Elena Mateescu, directorul Agenției Naționale de Meteorologie.

„Spre mai mult 1.800 de metri, putem să contăm pe valori chiar mai coborâte, spre minus 15, posibil minus 17 grade Celsius. În rest, vorbim de temperaturi apropiate de normalul climatologic al perioadei din calendar: estul Transilvaniei, Banat, Crișana – minus 5 grade, Oltenia – minus 4 până la 0 grade, Dobrogea valori pozitive 1-2 grade, București – minus 2, minus 1 grad. O noapte nu foarte rece, cu intensificări ale vântului, care va spori senzația de frig”, a explicat directorul ANM.

În ceea ce privește Bucureștiul, nu va fi un Revelion cu zăpadă, situație care se va perpetua și în zilele următoare. Până pe 6 ianuarie cel puțin, este probabilitatea redusă de zăpadă pentru București. Nu este exclusă o ușoară fulguială, dar nu se va depune zăpadă, cu excepția zonei Moldovei și la munte, a precizat Elena Mateescu.

 

blank