Featured, Politic

Vezi ce avertisment i-a transmis Adrian Năstase lui Dăncilă

Adrian Năstase, fost premier şi lider al social-democraţilor, lansează un avertisment categoric pentru Viorica Dăncilă şi PSD. Acesta susţine că ar fi „prea târziu” pentru PSD să mai identifice un candidat la prezidenţiale care să asigure guvernarea după alegeri.

Ce avertisment i-a transmis Adrian Năstase lui Dăncilă

„Este târziu?” se intitulează materialul publicat de Adrian Năstase pe blogul său. Fostul lider al PSD susţine că partidul a avut un start întârziat în cursa contra lui Klaus Iohannis pentru Cotroceni şi soluţia salvatoare este greu de găsit.

„Am crezut că strategia PSD pentru alegerile prezidentiale trebuia să inceapă de la Congresul partidului din primăvara anului trecut. Nu a fost aşa, iar acum e greu de găsit cea mai bună soluţie care să asigure şi continuarea guvernării după prezidentiale şi rezultate bune la locale si la parlamentare. Vom vedea…”, a scris Năstase.

„Diversi prieteni m-au sunat sa ma intrebe ce parere am despre felul in care s-a desfasurat Congresul extraordinar al PSD. Le-am spus ca, nefiind invitat la Congres, eram la Cornu si ca nu am urmarit cu mare atentie ce s-a intamplat la Sala Palatului, la Congres.

Le-am sugerat, totusi, sa citeasca declaratia pe care o dadusem vechiului meu prieten, Lucian Avramescu, la AM PRESS, cu cateva zile inainte de reuniunea PSD si sa judece singuri, prin aceasta prisma, rezultatele Congresului. Ceea ce puteti sa faceti si voi:

„Congresul EXTRAORDINAR al PSD va fi, în functie de obiective şi de desfăşurare, un eveniment ce va marca revigorarea partidului sau va reprezenta un cartuş tras în gol. Unii se vor grăbi să spună că este vorba de o reglare de conturi şi de o reaşezare a scaunelor în jurul mesei sub cupola unor documente „de vitrină” pe care nu le va citi mai nimeni. Eu sper să nu fie aşa şi că abordarea doctrinară şi cea de vitalizare a activităţii politice vor fi revăzute. Dincolo de compromisuri în zona de legislaţie, dincolo de numeroase bătălii despre justiţie, necâştigate, dincolo de capitularea în favoarea preşedintelui Johannis pe zona de politică externă, partidul – în opinia mea – trecând de preocuparea, importantă, de a schiţa un proiect de ţară pentru următoarele decenii – ar trebui să se întrebe, acum, cărui electorat se va adresa la alegerile viitoare şi cum îşi poate aduce la zi mesajul ideologic (de centru stânga), nu abordările continuu tranzacţioniste. Cred, de asemenea, că partidul ar trebui să definească o nouă abordare în relaţia cu intelectualii. M-aş bucura ca aceste obiective să fie avute în vedere la congresul de sâmbătă. Iar mesajul implicit să fie constituit din alegerea unor lideri de calitate, capabili să formeze o echipă”, a conchis Năstase.

Rectificarea bugetară a fost punctul central în CEx luni, printre măsurile propuse de Eugen Teodorovici, însă neanunţate, fiind şi ajustări la ajutorul de şomaj sau indemnizaţia pentru persoanele cu handicap, au spus surse din PSD, pentru MEDIAFAX. Un alt Comitet Executiv va avea loc pe 22 iulie.

blank