Featured, Showbiz

Vezi ce a spus Timberlake după ce a fost surprins în ipostaze intime cu o femeie

Cântărețul și actorul american Justin Timberlake, care a fost surprins ținându-se de mână într-un bar cu actrița Alisha Wainwright, și-a cerut scuze soției, Jessica Biel, pentru incident, a dat vina pe consumul excesiv de alcool și a explicat că nu a avut o relație sexuală cu acea femeie.

Într-un lung mesaj publicat pe rețeaua de socializare online Instagram, Justin Timberlake spune că „a arătat o gravă eroare de judecată” cu Alisha Wainwright.

Săptămâna trecută,Wainwright, în vârstă de 30 de ani, a fost văzută atingându-l pe un genunchi pe actor, după care cei doi s-au luat de mână. În fotografiile obținute de publicația britanică The Sun, cei doi au fost surprinși într-un bar din New Orleans, pe când luau o pauză de pe platourile de filmare pentru un lungmetraj în care joacă rolurile a doi îndrăgostiți, „Palmer”. Surse apropiate actorului în vârstă de 38 de ani spun că acesta era foarte beat, scrie Mediafax.

Timberlake, care, de obicei, poartă verigheta pe mâna stângă, renunțase la bijuterie în timpul acelei ieșiri.

În mesajul de pe Instagram, Justin Timberlake dă vina pe consumul excesiv de alcool și adaugă faptul că nu s-a întâmplat nimic sexual între el și Alisha. Cântărețul mai spune că ar trebui să ofere un exemplu mai bun pentru fiul său și al actriței Jessica Biel, Silas Randall, în vârstă de patru ani.

blank

El și-a cerut scuze soției și familiei pentru că i-a pus „într-o situație jenantă”.

Timberlake și Biel, în vârstă de 37 de ani, s-au căsătorit în 2012 și erau considerați a fi unul dintre cele mai sudate cupluri de la Hollywood.

Jessica Biel este o actriţă americană care a apărut într-o serie de filme hollywoodiene, după ce s-a făcut cunoscută în serialul de televiziune „Al şaptelea cer”. În ultimii ani, ea a atras atenţia publicului mai ales prin relaţia sa cu cântăreţul Justin Timberlake.

Cântăreţul, compozitorul şi actorul Justin Timberlake a devenit celebru ca membru fondator al formaţiei ‘N Sync şi a fost recompensat cu nouă premii Grammy şi patru premii Emmy. În 2002, el a lansat primul său album solo, „Justified”, urmat de „FutureSex/ LoveSounds”, în 2006. Cu primele două albume solo, Timberlake a vândut peste 18 milioane de copii în toată lumea, iar alături de ‘N Sync – 50 de milioane de unităţi. Justin Timberlake a jucat și în filme, precum „The Social Network/ Reţeaua de socializare”, „Bad Teacher” și „Prietenie cu folos/ Friends With Benefits”.

 

blank