Simona Halep a declarat, miercuri, după ce s-a calificat în semifinalele Miami Open că este dificil să revină pe locul I WTA, deoarece trebuie să câştige turneul din Florida, părând că nu știe că îi este suficientă o calificare în finală pentru a redeveni numărul 1 mondial.

„Să joc din nou în semifinale este o mare provocare, pot face cel mai bun rezultat al meu aici, să joc finala, dar va fi un mare meci în turul următor. Voi pregătită, voi încerca să mă bucur de joc în faţa acestui frumos public, pe acest frumos teren, este întodeauna o plăcere să revin aici. Este departe (n.r. – locul I WTA), trebuie să câştig acest turneu, nu o să mă gândesc la asta. Dacă joc bine, dacă joc cel mai bun tenis, am şanse mai bune să redevin numărul 1 din nou, dar nu este în mintea mea, vreau doar să-mi găsesc ritmul, să-mi găsesc cel mai înalt nivel, să joc cât de bine pot”, a declarat Halep, la interviul de pe teren, după meciul din sferturi.

Citeste si...  Vestea care cutremură umanitatea: zeci de mii de oameni, înlocuiți cu roboți! Gigantul mondial care a luat această decizie

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu 6-4, 7-5, pe jucătoarea chineză Qiang Wang, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 18, calificându-se pentru a doua oară în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami.

În faza următoare, Halep va evolua cu învingătoarea dintre jucătoarele cehe Karolina Pliskova, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 5, şi Marketa Vondrousova, locul 59 WTA.