Featured, Life

Vezi când este echinocțiul de toamnă și când se trece la ora de iarna

Sezonul de toamnă 2019 a început astăzi și la nivel astronomic, odată cu echinocțiul, care oficial se înregistrează luni, 23 septembrie, la ora 10:50. Începând din acest moment, ziua (orele de lumină) se micșorează în emisfera nordică, iar noaptea începe să crească, urmând ca durata de întuneric să ajungă la maximum la solstițiul de iarnă. În acest interval, se va trece la ora de iarnă, care este ora standard.

La echinocțiul de toamnă, ca și la cel de primăvară, ziua este egală cu noaptea, în sensul că orele de lumină sunt tot atâtea câte cele de întuneric, în orice loc de pe Pământ. Google marchează luni printr-un logo special (google doodle) faptul că toamna 2019 a început la nivel astronomic.

Dacă la nivel calendaristic toamna începe la 1 septembrie, astronomic se consideră că toamna vine odată cu data echinocțiului.

Echinocțiul de toamnă, care în 2019 se va înregistra la ora 10:50, reprezintă momentul în care Soarele, în mişcarea sa aparentă anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu Ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Există două astfel de fenomene: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă.

De ce echinocțiul nu se produce în fiecare an la aceeași dată
De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată din cauza faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic.

De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs la 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie.

După producerea acestui fenomen astronomic, orele de lumină vor începe să scadă, până la solstiţiul de iarnă, de la 22 decembrie.

Cele două puncte de pe ecliptică în care se află Soarele în momentul echinocţiului se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal, scrie Agerpres.

Cuvântul „echinocţiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe” care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – egal şi „nox, noctis” – noapte.

Dacă în emisfera nordică începe toamna, în emisfera sudică fenomenele se întâmplă invers și începe primăvara astronomică. În regiunile polare din emisfera nordică, începe lunga noapte polară, iar în cea sudică începe ziua polară, care vor dura, fiecare, câte 6 luni.

La data de 23 septembrie, din punct de vedere astrologic, se face trecerea în semnul zodiacal Balanţă.

Când se trece la ora de iarnă
Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. La ora de vară, ceasul de dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00.

Trecerea la ora de iarnă 2019, care este ora standard, se va face în ultimul weekend din luna octombrie, adică în noaptea de 26 spre 27 octombrie, când ceasurile se dau înapoi cu o oră, ora 4:00 devenind ora 3:00.

În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore (față de trei ore când e ora de vară).

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

În ciuda faptului că s-a vorbit foarte mult, începând de anul trecut, că se renunță la schimbarea orei, decizia definitivă nu a fost încă luată, așa încât cel puțin anul acesta și la anul se va continua această practică.

Cât mai continuă schimbarea orei
Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar urma ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană.

Statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

Ţările Uniunii Europene trebuie să informeze Comisia asupra alegerii lor până anul viitor în aprilie, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.

Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare anul acesta, dar unele ţări europene s-au opus.

 

blank