Administratie Locala, Stiri

Veteranii de război, din nou sprijiniţi de administraţia locală

Primăria Sectorului 2 le acordă cardurile de călătorie

veterani

Veteranii de război din sectorul 2 şi văduvele acestora sunt aşteptaţi începând de marţi, 14 ianuarie, la sediul Primăriei Sectorului 2 (strada Chiristigiilor nr. 11-13) pentru a-şi actualiza dosarul de membru şi pentru a-şi ridica facilităţile de transport prevăzute de lege.

Aproximativ 2000 de persoane au beneficiat în cursul anului trecut de facilităţile de transport oferite de lege, respectiv: carduri RATB, legitimaţii de metrou şi foi de drum CFR clasa I şi a II-a, valabile pe parcursul întregului an.

Veteranii de război, văduvele de război şi văduvele de veterani de război de pe raza sectorului 2 sunt invitaţi să se prezinte la filiala de la etajul I al Primăriei Sectorului 2, cu următoarele documente: legitimaţia de membru al filialei, carnetul de evidenţă al drepturilor anuale şi buletinul sau cartea de identitate (în original).

În cazul în care titularul nu se poate deplasa, va împuternici altă persoană să-l reprezinte, cu documentele menţionate.

Programul cu publicul: marţi, miercuri si joi, între orele 8.00 – 12.30.

 

blank