Featured, Sport

Veşti bune pentru Halep de la Wimbledon

Turneul de la Wimbledon a venit cu o veste bună pentru Simona Halep. Liderul clasmentului mondial a fost desemnat cap de serie numărul 1 la competiţia care va începe luni. Serena Williams a fost şi ea trecută pe lista favoritelor.

Organizatorii turneului de la Wimbledon au decis să respecte clasamentul mondial în ceea ce priveşte poziţionarea principalei favorite, astfel că Simona Halep va fi în premieră cap de serie numărul 1 la penultimul turneu de Grand Slam al anului. Aceasta înseamnă şi că i se recunosc meritele în tenisul mondial în ultimul an, dar şi că românca este considerată o pretendentă autorizată la titlul de campioană. Americanca Serena Williams, ocupanta locului 183 WTA, a fost inclusă pe lista favoritelor. Ea va fi cap de serie numărul 25, fiind pentru prima dată în istorie când o jucătoare este cotată atât de sus după ce a născut. În cazul ei, s-a ţinut cont de cele şapte titluri cucerite de-a lungul timpului pe iarba londoneză. Pe lista capilor de serie se află şi Mihaela Buzărnescu, care va fi favorită 29.

Dacă majoritatea sportivelor de top au aplaudat decizia organizatorilor – şi din considerente umane, dar şi ca protecţie personală, pentru că nici o favorită nu ar fi vrut să joace cu Serena în turul I – slovaca Dominika Cibulkova a fost foarte virulentă împotrivă: „Nu cred că e corect. Ar trebui să fiu cap de serie. Dacă o pun pe ea în faţa mea, atunci îmi pierd locul pe care ar fi trebuit să-l am. Sunt o fostă ocupantă a locului 4 mondial, de ce nu ar trebui să fiu favorită dacă am dreptul să fiu?”, a spus ea. Cibulkova ocupă locul 32 în lume şi ea a fost, prin introducerea Serenei pe listă, retrogradată prima sub linia favoritelor.

Pe tabloul masculin nu s-a respectat, însă, clasamentul ATP. Liderul mondial, Rafael Nadal, a fost desemnat cap de serie numărul 2, în vreme ce principal favorit a fost numit deţinătorul titlului, Roger Federer.

Două românce în finala calificărilor

Veşti bune vin şi din calificările feminine de la Wimbledon, acolo unde Alexandra Dulgheru şi Gabriela Ruse vor juca în meciurile decisive pentru promovarea pe tabloul principal. În turul secund, Gabriela Ruse a învins-o cu 5-7, 6-4, 6-4, pe australianca Arina Rodionova, în vreme ce Alexandra Dulgheru a dispus cu 7-5, 3-6, 6-2, de chinezoaica Jing-Jing Lu.

blank