Actualitate

Veste proasta pentru Radu Mazare

DNA a dispus ieri potrivit unor surse apropiate anchetei, prelungirea controlului judiciar faţă de Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa.
Radu Mazăre
Decizia a fost luată în dosarul în care Mazăre este acuzat că ar fi luat mită 9 milioane de euro, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, de la societăţi comerciale pe care le-ar fi sprijinit în obţinerea de autorizaţii, respectiv câştigarea unor licitaţii. Controlul judiciar începe la data de 23 august şi este valabil 60 de zile, potrivit surselor citate de ziuadeconstanta.ro.
 
Pe 24 iunie, Curtea Supremă a admis o contestație a lui Radu Mazăre și a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Fostul primar al municipiului Constanța se afla în arest preventiv din data de 2 aprilie, el fiind acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, două de conflict de interese și abuz în serviciu.
 
Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le deschidă în Constanța.
blank