Actualitate, Featured

Veste bună: Se redeschid terasele în aer liber și plajele

Măsurile de relaxare care intră în vigoare de luni, 1 iunie, au fost publicate în Monitorul Oficial. Tot de atunci se redeschid terasele în aer liber și plajele. Cei dornici să profite de timpul liber vor avea la dispoziție trei zile pentru a profita, având în vedere că luni, 8 iunie, va fi liber legal de Rusalii.

Potrivit Codului Muncii, românii sunt liberi și în 8 iunie, a doua zi de Rusalii. Astfel, că ei vor avea o minivacanță de trei zile, respectiv 6 – 8 iunie.

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a declarat la un post Tv că temperaturile vor crește începând din 4 iunie, astfel că sunt așteptate valori de până la 28 de grade Celsius.

Persoanele care vor să meargă la plajă, la cele concesionate, trebuie să își facă rezervare online sau telefonic.

Șezlongurile vor fi așezate la o distanță de 2 metri, iar turiștii vor avea culoare unidirecționale pentru deplasare. Pentru estimarea capacității plajei se vor folosi proiecții de date anterioare, iar plaja va fi monitorizată în mod constant.

Dacă limitele capacității plajei vor fi depășite, accesul va fi restricționat.

Pentru salvamari trebuie să se asigure distanța de 1,5 metri, când acest lucru nu este posibil, trebuie să se prevadă utilizarea măștilor de protecție sau să se adopte bariere fizice, cum sunt panourile de plexiglas sau de plastic.

În plus, se va evita servirea de produse neambalate, fiecare produs va fi servit individual, iar servirea se face fără deplasarea clienților în punctele de servire.

Pe plajele neconcesionate, administrația publică locală va răspunde de menținerea regulilor de distanțare fizică și evitarea aglomerărilor.

Sensul pentru zonele de intrare și de ieșire va fi semnalizat corespunzător.

Scaunele, sezlongurile trebuie folosite individual, iar înainte și după utilizare se dezinfectează.

Și la terase se va merge cu rezervare, de la 1 iunie.

Se recomandă stabilirea de circuite cu sens unic pentru clienți.

Va fi interzis transferul meniurilor sau al solnițelor și olivierelor și a altor obiecte de la o masă la alta, acestea fiind dezinfectate după plecarea clienților.

Este interzis să se consume produse în picioare.

La aceeași masă vor sta maximum patru persoane, iar personalul care servește clienții va purta măști și mănuși.

Tot de la 1 iunie, nu mai este necesară declarația pe proprie răspundere pentru a motiva deplasarea în afara localității.

 

blank