Politic, Stiri

Veniturile Monicăi Macovei s-au redus la jumătate în ultimii ani. Ce proprietăţi deţine

Averea Monicăi Macovei nu s-a modificat prea mult în ultimii şase ani, dacă vom compara cea mai veche declaraţie de avere (publicată pe 25.06.2009, aferentă anului 2008) şi cea actuală, depusă în urma înscrierii în cursa pentru alegerile prezidenţiale. Cel puţin la nivelul proprietăţilor imobiliare. Schimbări se înregistrează însă la capitolul „venituri”.

macovei_fin_ro_08247500

Astfel, în urmă cu şase ani, Monica Macovei avea în posesie şase terenuri, intravilan, agricol şi extravilan. Terenurile erau deţinute în comuna Limanu din Constanţa (344 metri pătraţi, 1300 metri pătraţi, 425 metri pătraţi şi 8.000 de metri pătraţi), comuna Frăteşti din Giurgiu (2 hectare şi 4300 metri păatraţi) şi comuna Corbeanca din Ilfov (629,99 metri pătraţi).

De asemenea, candidatul independent Monica Macovei avea în posesie cinci locuinţe: trei apartamente (toate în Bucureşti), o casă de locuit (în Corbeanca) şi o casă de vacanţă (în Limanu). Deţinea şi  un autoturism, Suzuky Wagon, cumpărat în 2002.

Toate acestea apar şi în declaraţia de avere din 2014, depusă cu ocazia candidaturii la alegerile prezidenţiale.

O diferenţă destul de redusă apare la banii din conturile bancare. În anul 2008, Macovei avea în bănci suma de 28.960 de euro, pentru ca în prezent să deţină 42.311,6 euro. Cu circa 13.000 de euro mai mult.

La capitolul datorii apare un credit ipotecar, contractat în anul 2007 şi a cărui scadenţă este în 2018. Valoarea acestuia la contractare a fost de 40.000 de euro.

La veniturile din salarii, Monica Macovei nu a scris nimic pentru anul 2008. În schimb, a obţinut alte venituri: 49.416,78 lei (plângere la CEDO), 1.050 lei (chirie apartament), consultanţă pentru UK Embassy, Skopje, Macedonia (104.076 euro), seminar (Skopje, Macedonia), conferinţă la Academia de Yuste, Spania (760 euro), conferinţă la Stanford University, SUA (4.650 dolari), seminar la CEU Summer School (1.000 euro). Cu excepţia sumei de la Academia din Yuste, toate sunt valori brute. Dacă am face un total, ar rezulta o sumă de circa 124.680 euro.

În schimb, în 2014, venitul salarial se ridică la 74.408,64 euro. În plus, ea a mai obţinut venituri din  chiria pentru casa din Corbeanca (30.586 lei). De asemenea, a mai obţinut o sumă de 67.494,3 euro de la Parlamentul European, dar aceasta reprezintă diurna pentru cazare, mâncare, indemnizaţii de călătorie şi alte cheltuieli la Bruxelles, Strasbourg şi în misiunile din alte ţări.

Astfel, dacă am compara veniturile obţinute în 2008 cu cele actuale, am putea spune că acestea s-au înjumătăţit în prezent.

blank