Actualitate, Stiri

A venit primăvara! Tradiţii şi obiceiuri de Mărţişor

Astăzi încep şi Zilele babelor!

martisor

Mărţişorul este un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, odată cu venirea primăverii, dar şi al speranţei, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc şi belşug.

În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Ele au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roşul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul – înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii.

Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.

În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.

Alte obiceiuri de Mărţişori

Odinioara, martisorul se daruia copiilor si tinerilor (fete si baieti), inainte de rasaritul soarelui. Martisorul era realizat din fire de lana rasucite – rosu si alb sau alb si negru, tocmai pentru a reprezenta unirea opuselor: vara-iarna, caldura-frig, lumina-intuneric, fertilitate-infertilitate. Martisorul se tinea pana de Florii, de Paste sau pana la inflorirea unor pomi fructiferi. Apoi era agatat ca talisman pe ramurile de macesi, vita-de-vie, visini, ciresi, se punea sub closca cu pui sau se agata la icoana.

Cu timpul, de snur au fost agatati banuti de argint sau de aur. Fata purta martisorul la gat 12 zile, apoi tinea snurul in par pana cand inflorea primul copac, apoi legau snurul de creanga copacului, iar cu banutul isi cumparau cas, pentru ca tot anul sa aiba fata alba.

Ziua scoaterii martisorului era marcata de o petrecere numita “bautul martisorului”. In localitatile transilvanene, martisoarele sunt atarnate la usi, ferestre, la coarnele animalelor domestic, pentru a le feri de duhurile rele.

In judetul Bihor, se zice ca daca te speli cu apa de ploaie cazuta in ziua de 1 martie, vei fi mai frumos si mai sanatos. In Banat, fetele se spala pe fata cu zapada, ca sa fie iubite. Fetele sunt cele care ofera martisoare baietilor.

In Dobrogea, martisoarele sunt purtate pana la sosirea cocorilor, apoi se arunca in aer, pentru ca fericirea sa fie mare si inaripata.

In Moldova, fetele ofera baietilor martisoare de 1 martie, iar baietii le ofera fetelor martisoare de 8 martie.

ZILELE BABELOR

Fiecare ar trebui să avem o babă, indiferent care ne-o alegem. Dacă ne aducem aminte în pragul începutului de martie atunci fiecare își alege Baba preferată, urmând a aștepta să ajungă la ziua și la Baba aleasă pentru a putea ști cum îi va fi viitorul. De regulă, Baba se alege în funcţie de ziua de naştere. De exemplu dacă eşti născut pe ziua de 10 se face calculul: 1+0=1, iar ziua aleasă va fi 1 Martie.

Cel mai mult contează cum e vremea în ziua aleasă şi nu în ce zi pică. Dacă ziua aleasă este frumoasă și caldă sau însorită, atunci Baba va fi veselă, iar dacă este o zi posomorâtă, atunci Baba este supărată.

Ziua de 1 Martie era considerata, dupa calendarul vechi, inceputul Anul Nou, sarbatoarea venirii primaverii. Traditiile de Martisor sunt legate de cultura romaneaca. Ele nu se intalnesc decat in Romania si la unele populatii invecinate din zona Balcanilor – la aromani si megleno-romani, dar si la bulgari (martenita), macedoneni si albanezi. Obeceiul, datat cu mult inainte de crestinizare, are legatura cu ritualul anului nou agrar.

 

blank