Showbiz, Stiri

Velea şi Antonia, prima apariţie în cuplu de la anunţul sarcinii!

Antonia şi Alex Velea nu se mai ascund! De când şi-au asumat, oficial, relaţia şi au anunţat că vor deveni părinţi, cei doi artişti sunt nedespărţiţi. Aseară, viitorii părinţi au făcut show într-un club de fiţe din Mamaia, acolo unde Antonia a urcat pe scenă , a cântat, a dansat, a zâmbit frumos şi a făcut bani pentru viitorul familiei, iar Velea a stat în culise şi nu a scăpat-o din ochi, în timp ce-şi „încărca” bateriile cu mai multe pahare de alcool.

434063l-640x0-w-47ca25d9

Antonia a făcut furori, aseară, într-un club de fiţe de pe litoral, unde a urcat pe scenă într-o ţinută mai mult decât provocatoare. Însărcinată în 3 luni şi jumătate, cântăreaţa nu renunţă la angajamentele profesionale şi continuă să cânte noaptea târziu, în fumul şi gălăgia cluburilor de noapte. Aşa a făcut şi aseară, când s-a prezentat în faţa admiratorilor într-o pereche de pantaloni minusculi, din piele, şi o bluziţă transparentă, care-i lăsau la vedere puţinele kilograme acumulate până acum.

Artista a afişat un tonus de invidiat, semn că are o sarcină uşoară, şi, după ce şi-a terminat prestaţia, a făcut poze cu fanii şi …s-a îndreptat spre iubitul Alex Velea, care, în tot acest timp, a stat în spatele scenei, cu un pahar de tărie în mână, întreţinându-se cu un prieten. La plecare, Velea a vrut să pară gentleman, dar nu prea i-a ieşit, iar paparazzii spynews.ro l-au surprins.

Deşi a părăsit clubul de mână cu Antonia, cu doar câţiva metri înainte să ajungă la maşina care îi aştepta, a lăsat-o singură şi, în timp ce ea se îndrepta spre automobil, el a mai stat câteva minute la taclale. Păi, bine, mă Velea, aşa te poţi cu femeia pe care o iubeşti?
Vor deveni părinţi
Antonia şi Alex Velea au anunţat, luna trecut, că vor deveni părinţi! Cântăreaţa mai are o fetiţa, Maya, în vârstă 4 ani, din căsnicia cu Vincenzo Castellano, de care nu a divorţat încă.

„Trăiesc o perioadă frumoasă în viaţa mea pe care îmi doresc să o împărtăşesc cu voi, fanii mei, cei care m-aţi susţinut necondiţionat până acum Vă mulţumesc pentru tot! Am o veste care îmi bucură sufletul şi care mă face să simt multă iubire după o perioadă foarte dureroasă şi dificilă din viaţa mea.

Sunt însărcinată, iar anul acesta, Alex şi cu mine vom deveni părinţi. Sunt foarte fericită şi îmi doresc să simtiti cu toţii cel puţin tot atâta fericire!

Acest lucru nu schimbă cu nimic iubirea mea pentru Maya, este fetiţa mea pentru care voi face orice să o am lânga mine şi să îmi petrec tot timpul cu ea.

Îmi doresc ca viaţa să îşi urmeze cursul firesc atât pentru mine, cât şi pentru Vincenzo, să îşi găsească liniştea şi fericirea şi să ajungem la o decizie înţeleaptă, de comun acord, în ceea ce o priveşte pe fetiţa noastră, Maya. Şi ea are dreptul la fericire alaturi de noi doi, părintii ei şi vom decide împreună ce este mai bine pentru ea”, scria Antonia pe Facebook, luna trecută.

blank