Actualitate, Featured

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru ne spune când va incep plățile pentru somajul tehnic

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat ce au de făcut firmele care îşi vor trimite angajaţii în şomaj tehnic şi spune că suma maximă acordată pentru o persoană este de 4.072 de lei, iar plăţile se vor face până în data de 15 aprilie.

”Au început să se trimită documentele de către cele două mari categorii cărora le adresăm această măsură, anume acoperirea fondurilor pentru a-şi putea ţine angajaţii în şomaj tehnic, repet, se adresează unor oameni pe care ne bazăm, odată ce această perioadă delicată va trece, se vor reîntoarce, îşi vor relua locurile de muncă acolo unde erau şi vor continua alături de angajatorul lor să genereze plus în economie”, a spus ministrul Muncii.

”Sunt, pe de o parte angajatori care au angajaţi prin contracte individuale de muncă, contracte pe care trebuie să le fi suspendat temporar în registrul electronic pentru evidenţa salariaţilor, Revisal, aşa cum este cunoscut şi care se adresează Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din fiecare judeţ.

Trimit prin e-mail fiecare AJOFM o cerere şi o declaraţie pe proprie răspundere în care anexează lista anagajaţilor. Totul se întâmplă online.

Nu dorim ca oamenii să se deplaseze, totul se întâmplă prin trimiterea pe adresele dedicate care sunt afişate pe internet, pe site-ul ANOFM sau pe fiecare site al AJOFM”, a mai declarat Violeta Alexandru.

O altă categorie va trimite documentele necesare către AJPIS şi nu la AJOFM.

Ce sume acordă statul

”A doua categorie o reprezintă cei care lucrează într-o altă formă de muncă, aceste persoane PFA, drepturi de autor şi sportivi care sunt într-o situație diferită faţă de cei care au contract de muncă, toate aceste categorii se vor agresa AJPIS. procedura este aceeaşi, doar instituţia diferă”, a mai spus Aexandru.

Ministrul Muncii a vorbit şi despre sumele acordate de către stat, dar şi despre când vor fi făcute plăţile.

”4.072 de lei este suma maximă. Angajatorul are posibilitatea să suplimenteze suma peste ceea ce statul acoperă.

Până în 15 ale lunii aprilie, plăţile ar trebui făcute, încercăm să facem acest efort mai repede. Urmează o rectificare bugetară, până atunci analizăm şi suntem pregătiţi pentru efectuarea plăţii”, a mai spus Violeta Alexandru.

 

blank