International, Stiri

„Am văzut oameni căzând din cer” Mărturii ale locuitorilor dintr-un sat ucrainean.

Locuitorii dintr-un sat ucrainean aflat în zona în care s-a prăbuşit zborul MH17 joi au povestit că au văzut fragmente de avion căzând peste locuinţe şi „oameni căzând din cer”.

Iniţial, ei au crezut că localitatea este bombardată.

„Am auzit un zgomit, ca o explozie”, a declarat o locuitoare, Alla, din satul Rasîpnoie. „Am crezut că suntem bombardaţi. Dar, când am fugit afară, am văzut o parte dintr-un avion căzând peste casa noastră”, a continuat ea.

„Erau părţi de avion în curte şi diferite hârtii”, şi-a amintit această martoră oculară, adăugând că „am găsit şi această bucată dintr-un card de credit de la o bancă americană”.

Alţi locuitori din satul ucrainean au spus că au văzut „oameni căzând din cer”.

„Era cam ora 17.00. Se auzea un huruit foarte puternic de avion, după care a avut loc un fel de explozie ori o bubuitură, iar după aceea au început să cadă oameni din cer”, a povestit Nikolai.

„Apăreau oameni direct din nori. Apoi a apărut şi fuzelajul avionului şi a căzut acolo, la aproximativ 50 de metri de aici”, a declarat acest martor ocular.

Bilanţul accidentului

Vineri, ambasadorul Malaysiei la ONU, Hussein Haniff, a făcut publică lista completă cu cele 298 de victime ale accidentului aviatic: Olanda – 189, Malaysia – 44, Australia – 27, Indonezia – 12, Marea Britanie – 10, Germania – 4, Belgia – 4, Filipine – 3, Canada/România – 1, Noua Zeelandă – 1.

Aproximativ 100 de specialişti în domeniul SIDA, familii care plecau în vacanţă, inclusiv un cuplu de florari, restauratori celebri şi un senator au murit, între mulţi alţii, în urma prăbuşirii zborului MH17 în Ucraina,

Ministerul român de Externe a anunţat tot vineri că la bordul avionului se afla un român, cu dublă cetăţenie, canadiană, student în anul II la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj,care era însoţit de o colegă de la UMF, o cetăţeană străină, fără să facă alte precizări, la solicitarea familiei victimei.

Autorităţile de la Kiev şi separatiştii proruşi se acuză reciproc de doborârea avionului.

blank