Politic

Vanghelie: Ponta s-a dus la Băsescu acasă şi pe Rus l-a trimis la Bruxelles să vorbească cu Kovesi

Marian Vanghelie a declarat miercuri, într-un interviu pentru Antena 3, că fostul premier Victor Ponta a fost acasă la Traian Băsescu cerându-i să îl pună ministru al Justiţiei. Totodată, pe Ioan Rus l-ar fi trimis la Laura Codruţa Kovesi să îi arate acesteia susţinerea, deşi era cerută de Băsescu.

Cred că Ponta a avut toată puterea şi e vinovatul principal. A putut să îşi bată joc de PSD în contexul în care a făcut negocierile, în proporţie de 90% pentru PSD. Şi Dragnea are o vină. Suntem în 2018, foarte mulţi colegi sunt în puşcărie pentru aceste negocieri, Au fost trocuri. (…) Dragnea a spus cum s-a scos acea listă în care era scris Kovesi, Bica şi Niţu. A spus cum s-a discutat cu Pivnicieru, am avut aceeasi informaţie că a fost o femeie cu demnitate. Dragnea a spus ca asta e negocierea. Înţelegerea între Băsescu şi Ponta, prin Udrea a fost aşa: Ponta a spus- eu îl pun pe Niţu şi pe Bica, iar pe Kovesi o propun că o susţi dumneata (n.r.: Traian Băsescu). Lucrurile sunt mai mizerabile din partea lui Ponta. În timpul negocierilor pe care le-a avut cu Udrea, pentru a o susţine pe Kovesi, încerca să îl păcălească şi pe Băsescu şi pe Udrea, spunând că o susţine pe Kovesi că vor, dar l-a trimis pe Ioan Rus la Bruxelles să negocieze si să îi spună lui Kovesi că o susţin, exceptând susţinerea pe care o avea din partea lui Băsescu. Ponta a vrut să îl păcălească pe Băsescu, trimiţându-l pe Ioan Rus. Rus a stat o zi sau două la Bruxelles, s-a exprimat că a fost o discuţie la cafea. Ioan Rus a avut o discuţie cu Kovesi. Nu numai că a susţinut-o, a încercat să îi păcăleasca pe toţi”, a declarat Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5, la Antena 3.

Fostul membru PSD a povestit şi cum a mers Victor Ponta acasă la Traian Băsescu.

„De două trei ori, Ponta a venit înnebunit să spună Geoană lui Predoiu că o susţinem pe Bica secretar de stat, el negociase tot cu Maior, care era reprezentantul sistemului şi a lui Băsescu. În birou la Geoană a venit. A spus: haideţi, faceţi numirea respectivă! Avea o formulă de labilitate, nu era coerent. Ponta s-a dus la Băsescu acasă să se roage să îl pună ministrul Justitiei. Văzând că nu poate ajunge, a venit cu varinata să o punem pe Bica secretar de stat din partea PSD. Victor s-a dus singur, a ştiut şi la prezidenţiale cum să-l vândă pe Mircea Geoană, discuta cu toţi, de la Gabriel Oprea, inclusiv şi cu Maior, dacă cineva ar vrea să scoată discuţiile din telefonul lui, am rămâne miraţi”, a mai spus Vanghelie.

blank