International

Val de amenintari cu bomba in transportul aerian

Tragedia din 24 martie, cand un avion al companiei Germanwings a fost prabusit in Alpii francezi de copilotul Andreas Lubitz care suferea de mai multe tulburari psihice, se pare ca a dat idei celor care sufera de acelasi gen de probleme. Cel putin la aceasta concluzie au ajuns cei care se vad nevoiti sa ia masuri extreme in urma unor amenintari cu bombe plasate in avioane  si aeroporturi nemtesti. Amenintari care se dovedesc a fi pana la urma niste glume proaste.
 
Val de amenintari cu bomba in transportul aerian
 
Aeroportul Internaţional Schoenefeld din Berlin a fost evacuat luni din cauza unei ameninţări cu bombă, au anunţat reprezentanţii celui de-al doilea aeroport din capitala Germaniei, informează Reuters.
Potrivit sursei citate, aeroportul a fost redeschis la scurt timp după declanşarea alarmei de securitate. Într-o toaletă a aeroportului a fost descoperit un bagaj, iar proprietarul său era de negăsit, a anunţat un purtător de cuvânt al aeroportului.
 
Prin intermediul sistemului audio al aeroportului, pasagerilor li s-a cerut să părăsească terminalul şi să se îndepărteze la circa 100 de metri. După circa o jumătate de oră pasagerii au primit permisiunea de a reveni în terminal. Zeci de poliţişti şi-au făcut apariţia în zonă, potrivit unui martor ocular, citat de Reuters.
 
Agenţia britanică de presă aminteşte că un avion al companiei Germanwings, care urma să efectueze o cursă între Köln şi Milano, a fost evacuat duminică după o alertă cu bombă.
blank