Featured, Politic

Va fi nebunie! PSD-iștii se așteaptă la incidente la nunta fiului lui Dragnea: ‘Nu o să vină oameni normali la cap, ci genul de Mălin Bot, Dide’

Social-democrații vor să se distreze la nunta fiului lui Dragnea și să uite de politică. Asta cu atât mai mult cu cât liderul PSD a invitat la nunta fiului său, Valentin Ștefan, toată conducerea partidului, liderii din teritoriu, primari, parlamentari, președinți de Consilii Județene, dar și membrii Guvernului, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă. Libertatea i-a contactat pe invitați pentru a afla ce așteptări au de la marele eveniment și cum comentează anunțul unor persoane, pe Facebook, privind un posibil protest la biserica unde va avea loc cununia religioasă.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, va merge alături de colegii lui la nunta lui Valentin Ștefan Dragnea, pe care îl cunoaște foarte bine. De altfel, Ștefănescu spune că fiului lui Liviu Dragnea s-a implicat în campanie, pentru partid și a muncit alături de cei din organizația de Tineret a PSD.

„Suntem oameni în partid, prieteni cu Liviu, care îl cunoaștem bine pe Ștefan, o să fiu și la biserică. Ștefan îi tolerează pe prietenii și colegii de partid ai tatălui său. Încercăm să ne distrăm la această petrecere și să discutăm mai puțină politică, să se distreze toată lumea. Nu să fie o mare reuniune a social-democraților. O să ne simțim foarte bine, suntem acolo ca între prieteni”, a spus Codrin Ștefănescu, pentru Libertatea.

Secretarul general adjunct al PSD a mărturisit că mulți dintre social-democrați și-au anulat activitățile publice de luni, tocmai pentru că se așteaptă ca petrecerea să dureze mult.

Despre posibile incidente la cununia religioasă, Codrin Ștefănescu spune că „este posibil să vină niște bizari pe acolo”.

„Nu o să vină oameni normali la cap, ci genul de Mălin Bot, Dide. Noi ne așteptăm să vină și să strige pe acolo, într-un penibil total, oameni puși să facă atmosferă, pentru că românii normali și sănătoși nu vor veni să strice nunta unor copii, aiurea. Nu o să intre nimeni în biserică, dintre indivizii aceștia violenți”, a spus el.

Codrin Ștefănesu spune că nu va exista o pază suplimentară, la biserică, iar el și colegii săi sunt pregătiți pentru astfel de incidente.

„Noi suntem pregătiți, colegii, pentru astfel de personaje, să facem față. Nu o să fie niciun fel de pază oficială, nici SPP, este nunta unor români, tineri, la care participăm cu toții, conform tradițiilor strămoșești. Sperăm ca și alții să țină cont de aceste tradiții, pentru că eu nu am auzit ca vreun pesedist să se ducă să strice nunta unui adversar, în județ. De la revoluție încoace, eu nu am auzit despre așa ceva. Numai acum, de curând, se întâmplă astfel de fenomene ciudate, susținute la foc încins de niște persoane la fel de bizare și controversate, inclusiv pentru ceea ce reprezintă Opoziția”, a comentat el.

Și deputatul Cătălin Rădulescu este invitat la nunta fiului lui Liviu Dragnea. El a povestit că a primit invitația personal de la șeful PSD și că a fost onorat, mai ales că îi leagă o prietenie puternică, dincolo de unele certuri din trecut.

„Am fost invitat personal, de către președintele Liviu Dragnea, la acest eveniment importan. Este un moment important, un moment de bucurie și trebuie să ne bucurăm când un astfel de eveniment civilizat are loc în patria noastră. Am răspuns cu bucurie’, a spus Rădulescu.

Deputatul a mai mărturisit că și-a schimbat perioada de concediu, pentru a ajunge la nuntă.

„Mi-am schimbat plecarea în vacanță, cu familia. Trebuia să mergem pe 24 august în Tenerife, două săptămâni, și am schimbat perioada, tocmai ca să particip la nuntă. M-a bucurat și onorat invitația, pentru că este o relație veche de prietenie. Și, cum este în familie, te mai cerți, te împaci. M-am supărat pe moment, dar am aceeași prietenie cu domnul Dragnea”, a afirmat Rădulescu.

Deputatul PSD critică dur protestul anunțat pe Facebook, despre care spune că sunt „manifestări neortodoxe și mizerabile”.

„Unii vin în fața bisericii să strige sloganuri. S-a ajuns prea departe, în nici o țară nu poate fi așa, și eu cred că noi, ca partid, trebuie să ieșim din pasivitate și să devenim mai activ, să taxăm din acest moment orice chestiune care aduce atingere democrației, votului popular. Altfel, ne vom face de râs”, arată deputatul.

Cătălin Rădulescu spune că sunt „niște indivizi bolnavi psihic, care se cer să vină la nunta copilului unui lider de partid, ca să strice armonia”.

„Sper ca forțele de ordine să și facă treaba, iar din septembrie să acționăm și legislativ, iar cei care incită și fac mizerii să răspundă”, a mai spus Cătălin Rădulescu.

Un alt social-democrat și membru în conducerea PSD, președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, spune că va merge la nunta fiului lui Liviu Dragnea și că este onorat de invitația primită de la șeful său de partid.

„E o invitație la nunta unor oameni pe care i-am cunoscut, îi cunosc, am lucrat atâția ani și ne leagă semntimente de amiciție. Îmi face mare plăcere invitația”, a spus el, pentru Libertatea.

Dumitru Buzatu nu crede că vor exista incidente la ceremonie, pentru că „este vorba, totuși, de manifestarea unui anumit bun-simț”.

„Nu te duci împotriva nunții fiului lui Dragnea. Acum, putem protesta și împotriva găinilor. Nu m-aș mira să apară și asemenea persoane. Există multe jocuri mediatice, Facebook-ul e plin de astfel de lucruri, dar eu cred că oamenii sunt rezervați. Dacă e vreun nebun, asta e”, a spus el.

Și ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, a declarat pentru Libertatea că va merge la nunta lui Valentin Ștefan Dragnea.

„Este un eveniment special în viața oricărei familii, particip cu bucurie și sper că lumea va respecta acest eveniment”, a spus Ioana Bran, precizând că, în opinia sa, „cununia reprezintă un lucru sacru”.

blank