Ursula van de Leyen afirma că UE va negocia condițiile unui acord cu Marea Britanie
Featured, International

Ursula van der Leyen afirmă că UE va negocia condițiile unui acord cu Marea Britanie

Ursula van der Leyen afirmă că liderii statelor membre ale UE, care se reunesc la Bruxelles, sunt decişi să-şi exprime fermitatea cu privire la relaţia post-Brexit cu Londra.

Pe de altă parte, premierul britanic Boris Johnson lasă să planeze ameninţarea unei opriri a negocierilor, comentează AFP.

Ursula van der Leyen afirmă că UE va negocia condițiile unui acord cu Marea Britanie

Premierul Regatului Unit a avut miercuri seară un schimb de opinii cu şefa Comisiei UE, Ursula von der Leyen, şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, prilej cu care cei trei lideri nu au putut decât să constate absenţa progreselor în discuţiile care trenează de mai multe luni.

″Uniunea Europeană lucrează pentru ajungerea la un acord, dar nu cu orice preţ″⁣, a scris pe Twitter Ursula von der Leyen după această întrevedere de aproape 10 minute. ″Încă mai este mult de muncă″⁣, a adăugat ea.

De partea sa, Boris Johnson a ″luat notă de dorinţa ajungerii la un acord, dar şi-a exprimat decepţia de a vedea că nu s-au mai realizat progrese″⁣, a indicat Downing Street într-un comunicat.

El a declarat că ″aşteaptă cu nerăbdare rezultatele summitului european’’, înainte de a ″prezenta viitoarele etape pentru Regatul Unit, în lumina declaraţiei din 7 septembrie″⁣.

Ameninţarea lui Boris Johnson i-a decepţionat pe europeni, care speră că discuţia de miercuri seară cu preşedinţii CE şi Consiliului European va impulsiona negocierile dintre Bruxelles şi Londra.

Potrivit unui proiect de concluzii consultat de AFP, liderii de stat şi de guvern ar urma să se limiteze la a constata ″cu îngrijorare″⁣ că progresele realizate în tratative ″nu sunt totuşi suficiente″⁣.

De asemenea, liderii UE îl vor invita pe negociatorul-şef Michel Barnier ‘‘să intensifice negocierile’’ până la finalul lui octombrie.

Trei subiecte blochează în prezent negocierile: pescuitul, garanţiile solicitate de Londra în materie de concurenţă şi maniera de soluţionare a diferendelor în cadrul viitorului acord.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, la peste trei ani şi jumătate după ce a votat pentru Brexit, cu 52% la 48%, într-un referendum desfăşurat în 2016. În prezent este în vigoare o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie, timp în care va continua să aplice normele europene. Dacă Londra şi Bruxellesul nu ajung la un acord asupra relaţiilor viitoare, atunci de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Dosarul climatic va fi de asemenea dezbătut joi seara, UE trebuind să-şi actualizeze până la finalul acestui an obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru anul 2030. Comisia Europeană vizează o scădere de 55% în raport cu nivelul din 1990, astfel încât să se atingă ″neutralitatea carbonului″⁣ în anul 2050. În schimb, Parlamentul European cere o scădere de cel puţin 60%.

A doua zi a summitului UE, vineri, va fi consacrată relaţiilor externe şi crizei sanitare legate de COVID-19.

David Frost i-a recomandat lui Boris Johnson să nu pună capăt negocierilor cu UE

Negociatorul-şef britanic pentru Brexit, David Frost, i-a recomandat premierului Boris Johnson să nu pună capăt negocierilor cu Uniunea Europeană privind viitoarele relaţii comerciale, întrucât în următoarele două săptămâni este posibil să se ajungă la un consens cu privire la securitate şi pescuit, a relatat joi cotidianul The Times, citat de Reuters.

Decizia finală a lui Boris Johnson privind continuarea negocierilor sau încheierea lor nu va fi luată înaintea zilei de vineri, a anunţat publicaţia britanică.

Această decizie va fi luată în funcţie de semnalele primite de Londra de la liderii statelor membre UE, care se reunesc joi la Bruxelles.

În urmă cu câteva săptămâni, Johnson stabilise 15 octombrie drept dată limită pentru ajungerea la un acord asupra viitoarelor relaţii comerciale între Bruxelles şi Londra.


blank