Elveţia a semnat un acord internaţional privind combaterea evaziunii fiscale

swiss_banks4

Astfel, pune capăt practic secretului său bancar, a anunţat ieri Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), transmite Reuters.

La presiunile autorităţilor europene şi americane, care vor să lupte împotriva evaziunii fiscale, sprijinul politic în Elveţia pentru secretul bancar a scăzut gradual, deschizând calea pentru semnarea de acorduri fiscale cu autorităţile străine.

În consecinţă, Elveţia a devenit a 58-a ţară care se alătură convenţiei OECD cu privire la schimbul de informaţii fiscale cu autorităţile fiscale străine.

Chiar dacă nu s-a angajat să facă schimb automat de informaţii cu privire la rapoartele fiscale, Elveţia va răspunde la cererile autorităţilor fiscale din alte state vizând cazuri individuale.

„Aderarea Elveţiei la convenţia de asistenţă mutuală în domenii fiscale trimite un mesaj clar şi puternic că Elveţia este parte a comunităţii de state care consideră cooperarea internaţională în domeniul fiscal ca o necesitate”, a declarat secretarul general al OECD, Angel Gurria.

Până acum multe autorităţi fiscale şi guvernele lor aveau dificultăţi în a realiza investigaţii fiscale transfrontaliere, greutăţi care au fost sporite de deschiderea frontierelor faţă de fluxurile de capital şi utilizarea de noi tehnologii pentru transferul banilor.

Convenţia fiscală a OECD a fost semnată de ambasadorul Elveţiei la OECD, Stefan Flückiger. Următorul pas, care ar putea fi unul dificil, este ratificarea convenţiei de parlamentul elveţian. Acest lucru ar putea dura până la un an şi jumătate, existând riscul unui impas dacă va fi supus referendumului.

 

 

Citeste si...  26 Mai, ultima zi pentru declaraţiile fiscale