Politic

UNPR – o bombă cu ceas. Planuri şi previziuni în Parlament

Se anunţă o vară fierbinte, nu doar la propriu, ci şi în politica românească. Pe fondul problemelor lui Victor Ponta şi ţinând cont de limbajul dublu al UNPR, liberalii mizează pe formarea unei noi majorităţi parlamentare, care să dărâme Guvernul în sesiunea de toamnă.
unpr
Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, a declarat după votul pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca director al SIE că majoritatea formată în acest caz ar putea să dărâme „orice guvern din România”.
Pe de altă parte, dincolo de susţinerea lui Gabriel Oprea faţă de Klaus Iohannis, liderul UNPR susţine în continuare că îşi va ţine cuvântul faţă de Victor Ponta.
Alte poziţii importante în acest context: „Cel puţin două luni de zile nu va apărea o majoritate prezidenţială.” (Liviu Dragnea, coordonatorul politic al PSD), „Vreau să cred că este doar o defecţiune de parcurs.” (Călin Popescu Tăriceanu, copreşedinte ALDE), „Dacă e în interes naţional (râde), Oprea o va face!” (Traian Băsescu)
Marea provocare a toamnei va fi ca PNL să refacă şi la o moţiune de cenzură majoritatea de la votul pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE. Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, crede că „această majoritate parlamentară existentă acum va fi din ce în ce mai fluidă.”
 
Călin Popescu Tăriceanu este neliniştit: „Fără îndoală, îmi ridică şi mie nişte semne de îndoială referitoare la modul în care funcţionează coaliţia guvernamentală şi majoritatea”.
Liviu Dragnea susţine că s-a intrat într-o nouă etapă de colaborare în coaliţie. În lipsa lui Victor Ponta, surse politice susţin că în teritoriu liderii PSD se mobilizează în direcţia unui Congres Naţional – forul de conducere care poate schimba conducerea partidului sau care poate decide ieşirea de la guvernare.
Traian Băsescu crede că: „Oprea va găsi motivul să spună: eu am plecat din acest guvern! El îşi pregăteşte acest pas nemaiclamând alianţa cu PSD, ci alianţa cu Victor Ponta”
 
Potrivit Digi24, dacă cei 57 de aleşi ai UNPR (de la 15, câţi au avut după alegerile din 2012) trec în tabăra Opoziţiei, Guvernul ar putea fi demis. Împreună cu parlamentarii maghiari, cu cei din grupul minorităţilor şi cu aleşii independenţi care fac parte din partidul lui Mircea Geoană, o eventuală moţiune de cenzură ar putea aduna 311 de voturi.
Doar cu liberalii şi conservatorii din noul partid ALDE, PSD ar putea rămâne cu 243 de voturi.
blank