Uniunea Europeană a cerut luni ”să se evite o intervenţie militară” în Venezuela şi este în contact cu toate părţile implicate în criza actuală, a declarat Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Trebuie să se evite o intervenţie militară”, a subliniat Maja Kocijancic în cadrul unei conferinţe de presă zilnice a Comisiei Europene, în timp ce opozantul venezuelean Juan Guaido discută la Bogota cu vicepreşedintele american Mike Pence şi cu aliaţii săi din grupul de la Lima măsuri pentru a-l constrânge pe preşedintele Nicolas Maduro să părăsească puterea.

Poziţia UE a fost precizată de miniştrii de externe în cadrul unei reuniuni desfăşurate lunea trecută la Bruxelles. „Am exclus categoric orice sprijin sau acceptare de către UE a unei escaladări militare în Venezuela”, a declarat Federica Mogherini după reuniune.

Citeste si...  Bieții oameni! Venezuelenii fug din țară din cauza foametei. În Brazilia, la graniță, sunt întâmpinați de armată

”Am avertizat în mod clar că nu vom susţine şi că noi condamnăm cu fermitate orice intervenţie militară străină”, a avertizat duminică şeful diplomaţiei spaniole, Josep Borell, într-un interviu acordat agenţiei de presă EFE.

Uniunea Europeană solicită o ”soluţie paşnică şi democratică în Venezuela (…), care exclude în mod evident utilizarea forţei” şi lucrează în acest sens în cadrul grupului de contact internaţional, a precizat purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei europene.