Uniunea Europeană
Featured, International

Uniunea Europeană, lovitură dură dată Americii după investirea lui Joe Biden. Anunțul șocant al zilei

Cu o zi înainte de depunerea jurământului de către noul președinte american, Joe Biden, UE făcea un anunț important. Uniunea Europeană a anunțat că vrea să reducă dependența de dolarul american și de alte centre financiare. Demersul, în actualul cliamt economic-geo-politic, vine ca o lovitură sub centură pentru proaspăta administrație americană. La 24 de ore de la acst anunț Biden anunța intenția administrației sale de a relua, mai strâns, cooperarea cu partenerii europeni. Dacă noul curs inițiat va destabiliza relațiile cu America sau nu, rămâne de văzut.

Uniunea Europeană vrea independență financiară în raport cu dolarul american
Într-o mutare economico-politică fără precedent, Uniunea Europeană și Comisia Europeană anunța marți că-și dorește o monedă europeană mai puternică. Demersul de a stimula rolul internațional al euro, în raport cu doalrul american, a fost anunțat în contextul schimbării administrației de la Washington, la 24 de ore de la anunțul dat de Uniunea Europeană.

În aceeași declarație oficialii UE spun că vor să construiască infrastructura financiară europeană, astfel încât Uniunea Europeană să devină mai independentă de centrele financiare externe și de dominația dolarului american.

Noua opțiune europeană vine în cotrapunct cu declarația ulterioară a noului președinte american. Joe Biden, la învestire, anunța dorința administrației sale de a relua parteneriatele cu Europa. Asta ar însemna clar o prezență masivă a dolarului pe piețele europene.

Inițiativa este o direcție strategică pe termen lung, mai degrabă decât un plan de acțiune. Inițiativa UE vine ca efect al plecării Marii Britanii din Uniunea Europeană, care a luat cel mai mare centru financiar al Europei, orașul Londra, în afara jurisdicției europene.

„Odată cu retragerea Regatului Unit există o nevoie și o oportunitate puternică de a dezvolta infrastructuri de pe piața internă. Consolidarea rolului internaţional al monedei euro ne poate proteja economia şi sistemul financiar de şocurile valutare.

Ne poate reduce dependenţa de alte monede. Poate asigura costuri mai scăzute de tranzacţionare, de acoperire a riscurilor şi de finanţare pentru firmele din UE”, a declarat comisarul responsabil pentru economie, Paolo Gentiloni.

Răzbunare europeană împotriva deciziilor luate de vechea administrație americană
Nici nu a fost diseminată bine informația, că analiștii economici și politici au început să facă deja speculații pe marginea ei. Surse din cadul UE spun că această inițiativă vine ca efect a consecințelor din 2018.

Atunci președintele american Donald Trump s-a retras din acordul nuclear cu Iranul și a reimpus sancțiunile. Decizia i-a lăsat atunci pe europeni să nu mai poată continua comerțul cu Iranul în temeiul acordurilor existente.

Tot atunci, depozitarii de valori mobiliari din UE Clearstream și Euroclear au fost afectați de decizia Iranului. Tot atunci istemul SWIFT de plăți și mesaje bancare din UE a trebuit să deconecteze băncile iraniene.


blank