Actualitate, Stiri

Unitatea de la Târgovişte unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, de azi muzeu

Comandantul unităţii „Cetăţenii au dreptul să vadă ce e aici”

Comandatul din anul 1989 al unităţii militare de la Târgovişte, unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu – Andrei Kemenici a declarat, marţi, la inaugurarea punctului muzeal de la această fostă unitate militară că e un lucru bun faptul că se poate vizita locul unde fostul cuplu prezidenţial şi-a petrecut ultimele ore din viaţă.

Targoviste”Cetăţenii din Târgovişte, dar chiar din toată ţara, au dreptul să vadă ce e aici, pentru că nu e nimic secret. În al doilea rând, că cei care am fost aici, revoluţionarii, nu avem nimic de ascuns. Ştim că am făcut numai lucruri bune şi nu ne e ruşine cu nimic”, a declarat Kemenici. Acesta spune că ”scoaterea” lui Ceauşescu a fost un element important al Revoluţiei.

”Suntem mândri că am participat la scoaterea lui (a lui Ceauşescu, n.r.)… Ce a însemnat scoaterea lui, cine poate spune? Vă spun eu. Cel mai important şi decisiv element, şi primul, scoaterea lui Ceauşescu, ăsta a fost obiectivul numărul unu al Revoluţiei. Cu Ceauşescu nu puteam merge mai departe. El trebuia scos. Noi l-am arestat, el nici nu a avut un telefon să vorbească cu cineva, a fost izolat. Când eşti izolat nu mai ai putere. Ştiţi ce a însemnat asta? Le-am dat curaj tuturor românilor, cea mai îndepărtată localitate au făcut şi ei revoluţie că au auzit că Ceauşeştii sunt arestaţi. Pe 23 decembrie 1989 dimineaţa nu a mai fost o instituţie a statului, a partidului în funcţiune”, a mai spus Kemenici.

Încăperile clădirii principale a fostei unităţi militare de la Târgovişte au fost amenajate în aşa fel încât să arate ca în decembrie 1989. Astfel a fost amenajat Biroul comandantului, camera unde au dormit soţii Ceauşescu şi camera unde s-a ţinut judecata celor doi. De asemenea se poate ajunge până la zidul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu.

blank