Actualitate, Featured

Unic în lume! Cine este românul care va primi pensie mai mult timp decât a trăit până a devenit pensionar

Decizia premierului Mihai Tudose de a modifica pensiile speciale a iscat un scandal imens care a scos la suprafață lucruri cu adevărat șocante, pe care chiar liderul PSD, Liviu Dragnea le consideră niște anomalii. Revoltător este faptul că cei care și-au depus cererile de pensionare sunt reangajați în respectivele funcții, astfel, sunt plătiți dublu pentru același efort depus, cu bani care vin din buzunarul nostru. Mai aberant este faptul că cei care ar trebui să apere interesele românilor, acceptă aceste nesimțiri. Este cunoscut faptul că pensiile militare din Apărare sunt plătite exclusiv din banii statului, nu din alte finanțări sau resurse. Mai pe românește, pensiile speciale sunt plătite din banii noștrii, din taxele și impozitele suportate de omul obișnuit.

Legat de acest subiect, economistul Soviani prezintă cazul unic în lume al unui român care te va lăsa cu gura căscată. Pentru prima dată în lume, un cetățean va beneficia de o pensie mai mult timp decât a trăit până a devenit pensionar.

”Și aici ajung la Recordul Mondial înregistrat luna trecută de România: pentru prima dată în lume, un cetățean va primi pensie o perioadă mai îndelungată decât a trăit până la momentul ieșirii la pensie.

Este vorba despre Irina Alexe. Tehnocrata (transpartinica) Irina Alexe care face parte din platforma tehnocratului (oportunistului) Dacian Cioloș – România 100. Asta nu e de mirare, întrucât lui Cioloș i s-au dat la guvernare și în plaformă tot soiul de exemplare rare: un ministru al justiției care minte la CEDO, un ministru al energiei care primește banii din off-shore, un ministru de finanțe care a tolerat ideea de albire a sumelor nejustificate prin Cod Fiscal până la momentul în care povestea a devenit publică, etc.

Doar că doamna Irina Alexe nu este numai tehnocrată și și deținătoarea unui record mondial. Este primul cetățean la lumii care va încasa pensie mai mult decât a trăit până la momentul ieșirii la pensie. Să explic:

Doamna Irina Alexe este pește, a împlinit pe 19 martie 2017 (fiind născută în 1974) frumoasa vârștă de 43 de ani. Primii 43 de ani au fost normali: a fost sugar, bebeluș, pre-școlar, școlar, elev de gimanaziu, absolvent de facultate de drept la Academia de Poliție, doctor în drept, cercetător științific la Academia România și a lucrat la Interne găsind timp și pentru Platforma România 100. Ca să facă asta, toate astea, i-a plăcut mai mult școala decât munca, ceea ce nu e de condamnat. Doar că pensia este un drept cuvenit în urma muncii prestate și nu în urma școlilor absolvite. Din experiența personală pot spune că ambiția de a face școală îți diminuează mult capacitatea de muncă. Acesta ar putea fi și motivul pentru care la 43 de ani doamna Alexe se simte obosită și iese la pensie. Și aici vine recordul mondial.
În acest moment, speranța mediee de viață în România pentru femei este de 79 de ani. Ceea ce înseamnă că dacă speranța de viață va rămâne aici, domana Alexe va încasa pensie specială încă 36 de ani, până în 2053. Doar că speranța medie de viață nu stagnează, așa că doamna tehnocrată și specială Alexe intră în Cartea Recordurilor.

În urma cu ceva timp am făcut un studiu, analizând cum a crescut speranța de viață în România. Grafic, concluziile arată așa pe intervalul analizat (1970-2010).

Studiul pe care l-am făcut în 2012 analiza legătura dintre productivitatea în sectorul de sănătate (da, se poate calcula și chiar ma calculat-o!!!) și creșterea speranței medii de viață. Creșterea productivității în sectorul de sănătate a condus la o majorare mai accentuată a speranței de viață în ultimii 10 ani din cei 41 analizați.

Rezultatele au fost grăitoare, și vorbesc pe medie (bărbați + femei).

Speranța de viață era în anul 2000 de 70,53 de ani, urcând la nivelul anului 2010 până la 73.47 de ani. În 11 ani, speranța de viață s-a majorat astfel cu aproape 3 ani (ceea ce a condus la creștere medie a speranței de viață cu aproape 36 de luni (3 ani), respectiv cu 2,7 luni în fiecare an, sau 11 săptămâni de lungire a speranței de viață în fiecare din ultimii 11 ani, spre deosebire de 7 săptămâni în intervalul precedent.

Revenind la doamna Alexe și la cei 36 de ani pe care îi mai are până va atinge actuala speranță de viață pentru femei (79 de ani). În 36 de ani, ritmul de 11 săptămâni pe an pentru creștere a speranție de viață se va amplifica în opinia mea. Dar dacă nu se va amplifica, speranța de viață a doamnei Alexe se majorareză la nivelul anului 2053 (când va atinge 79 de ani) cu 396 de săptămâni, adică cu 7,62 ani.

Ceea ce înseamnă că doamna Alexe a trăit 43 de ani până a ieșit la pensie, și va încasa pensie 43,62 ani (36+7,62). Adică mai mult decât a trăit până în prezent, ceea ce este categoric un record modnial, fiind primul cetățean al lumii care va încasa pensie mai mult decât a avut viață în momentul în care s-a retras. Calcul este strâns, este posibil ca în 2053 speranța de viață a femeilor să fie mai mare decât 86,62 ani cât reiese din acest calcul (și probabil va fi).

Dacă doriți adâncirea calculului, putem vedea și cât va fi pensia specială încasată de speciala tehnocrată Irina Alexe în cei 43,62 de ani (minim) cât va mai încasa pensie: 1.570.320 Euro, asta în cazul în care pensiile nu vor crește. Timp în care, și bani din care, ne va explica precum colega ei tehnocrată, Raluca Prună, ale cărei păreri ca tehnocrată nu are cum să nu le împărtășească, că votanții PSD sunt ,,niște mediocri, dezvantajați social, cu copii mulți pe care îi aruncă pe lume ca să își sporească veniturile”.

Domnia fiind de astăzi deținătoare a noului record mondial vis-a-vis de anii trăiți până la ieșirea la pensie față de anii în care va încasa pensie specială de minimum 1.570.000 de Euro.”

blank