Economic, Stiri

Unele aspecte privind cresterea bovinelor in Romania.

Inainte de toate se impune o precizare cu privire la modul de utilizare a termenului de bovine, in sensul ca in conformitate cu sistematica zoologica, subfamilia “ Bovinae” cuprinde trei genuri ( Bos, Bubalus si Syncerus) care la randul lor sunt formate de mai multe subgenuri si respectiv specii. In acest sens, bovinele crescute in Romania sunt reprezentate de taurine ( apartinator subgenului Bos) si bubaline ( apartinator subgenului Bubalus), respectiv cand vorbim numai de una din aceste specii se foloseste numai termenul care le defineste, altfel se produc confuzii asa cum se intampla si in actual noastra legislatie.

bovine_18695700

Cu privire la cresterea bovinelor in Romania un prim aspect foarte ingrijorator il reprezinta evolutia efectivelor, care in dinamica ultimilor de ani in mod deosebit a ultimilor 25 de ani a avut o dinamica pronuntat descendenta, fenomen care a atras dupa sine numeroase implicatii social economice. In aces sens mentionam ca in anul 1914 efectivul de bovine din Romania a fost de 6340 (100%) mii capete care la finele primului razboi mondial (1918) se reduce la 4201 mii capete ( 66,26%), iar in anul 1938 scade la 3653 mii capete ( 57.62%), respectiv la finele celui de-al doilea razboi mondial (1945) este de 3247 mii capete (51,21%). Trecand peste urmatorii 45 de ani in 1990, Romania a avut 6503 mii bovine, efectiv care in prezent ( 2014) s-a redus la 1622 mii capete adica cel mai redus numar din ultimii 100 ani ( 25.58% fata de 1918 si 24.94 % fata de 1990), cu precizarea ca efectivul matca ( vaci si bivolite) este de 1279 mii capete. Dintre numeroasele consecinte determinate de aceasta evolutie a efectivelor mentionam:

– Incarcatura de bovine la 100 ha agricol ( arabil si pajisti naturale) este de 14 capete , fata de 107 capete in Elvetia, 73 capete in Germania, 61 capete in Franta , 46 capete in Italia, ( 33 de capete reprezinta media pe total lume, 34 de capete – media in Europa)

– Numarul bovinelor raportata la 1000 de locuitori este 97 de capete, fata de 328 de capete in Franta, 210 capete in Elvetia, 238 capete in Austria, 192 capete in Germania, ( 237 capete –media total lume, 217 capete- media in Europa)

– Productia de lapte raportata la ha este de 328 kg fata de 3328 in elvetia, 1681 kg in Germania, 1019 kg in Austria, 911 kg in Italia( 446 kg media in Europa)

– Productia de carne raportata la ha este de 10 kg fata de 116 kg in Elvetia, 69 kg in Austria, 701 in Germania, 79 kg in Italia( 13,34 kg media total lume si 23,19 kg in Europa)

– Productia de lapte anuala pe locuitor este de 205 kg fata de 385 kg in Austria, 346 kg in Germania, 372 kg in Franta ( 98.37 kg media pe total lume si 285,87 kg media in Europa)

– Productia anuala de carne pe locuitor este de 7,3 kg fata de 8,7kg in medie pe total lume si 16,1 kg in Europa.

In acelasi timp se cuvine sa retinem raportul foarte strans dintre efectivul matca fata de cel total de bovine, care este de 63,95%, ceea ce pune in evident numarul redus al tineretului femel de reproductie necesar pentru inlocuirea efectivelor matca si a rezervei acestuia pentru o sporire a numarului de taurine. Totodata marcheaza inexistenta tineretului ca baza pentru productia de carne.

O problema majora o reprezinta parametrajul functional redus al exploatatiilor de bovine in directia productiei de lapte si carne, aspect care se impune a fi in atentia tuturor factorilor de decizie, pentru adoptarea si aplicarea unor masuri cu caracter de stimulare si de incurajare a crescatorilor in aces sens.

Mentionam in acst sens, ca numarul mediu pe tara de vaci si de bivolite este de sub 2 capete pe crescatorie, cu precizarea ca numarul exploatatiilor cu peste 10 capete pe crescatorie reprezinta abia 21% din acestea si respectiv sub 10 capete este de 79 %. In acest sens este de retinut ca efectivul mediu de vaci pe exploatatie in tarile UE este cuprins intre 11,5 in Austria si peste 100 capete in Anglia, Irlanda Scotia si Danemarca

In aceeasi ordine de idei, parametrajul functional mediu pe tara al ingrasatoriilor de tineret bovin este de sub 2 capete (1,81 capete) , respectiv al celor cu peste 100 de capete reprezinta abia 0,07% din cel total.

La cele de mai sus, as mentiona si “ fragezimea” asa numitelor asociatii de crescatori de profil din partea carora se asteapta o implicatie asemanatoare cu cea a asociatiilor din alte tari care insa au in spate o experienta de peste un secol de activitate si o putere economica pe masura, elemente care la noi nu se intalnesc.

Apreciem ca si in aceasta directie se impune o preocupare deosebita mai ales ca si in Romania au existat in perioada interbelica, sindicate si cooperatii importante ce au contribuit la progresul agriculturii din acele timpuri, impreuna cu camerele agricole “ foarte eficiente si active la vremea lor”

Credem ca in prezent mai mult se vorbeste , iar eficienta lipseste. As da un singur exemplu : problematica privitoare la coordonarea activitatilor de ameliorare a animalelor de ferma care este “ stralucitoare “ dar lipseste cu desavarsire, respectiv asa numita “ consultanta agricola “ care a ramas doar ca o notiune si multe altele.

blank