Unde e varza acră de altă dată?…

De Crăciun şi de Revelion, când toţi românii care nu au apucat, din diferite motive, să bage varză la acrit pentru sarmale şi cumpără, firesc, de la piaţă sau de la supermarket, ajung la o concluzie dramatică de-a dreptul…

Varza acră românească interzisă la ea acasă

Ca şi în cazul altor produse alimentare, lumea constată că varza autohtonă nu prea are loc pe raft sau pe tarabă, din pricina murăturilor importate, cel mai adesea de la unguri. Şi asta pentru că, specialiştii Uniunii Europene au decis că varza – dar vorbim despre acriturile româneşti, în general – nu mai pot fi comercializate, pentru că nu sunt ambalate, cum cer normele UE în acest domeniu. Nici la piaţă, iar la supermarket nici atât! Ţăranii care, totuşi, mai vând varză şi murături la piaţă, o fac, cum zice românul, pe barba lor, ei riscând amenzi destul de usturătoare, ca să nu zic acre, de la autorităţi. Sau, mă rog, intermediarii, că ei se ocupă şi de varza acră. Ţăranii care cultivă varza, gogonelele sau castraveţii în propriile gospodării şi apoi le pun, în mod ecologic, nu cu chimicale, ca ungurii, la conservat, nu au bani de aparate de vidat şi alte utilaje necesare murării. Iar Statul, să avem pardon, numai de murături nu mai are grijă, timp şi bani. La câte are de făcut… numai la varză acră nu se mai gândeşte! Păi Statul are treburi serioase pe cap, nu aşa!… Vine şi lumea asta că vrea murături româneşti… Da’ ce, alea cu chimicale nu sunt bune? După ce că decât le ia de pe raft, mură în gură, fără să mai curgă zeama prin casă, fără să mai scoată miros, fără să se mai tânguiască de preţul cerut de ţăran, mai face şi gât… Lumea, adică…

Apatie, neimplicare… ca să nu zic nesimţire de-a dreptul!

Dincolo de tonul maliţios, dat, însă, de o realitate evidentă pentru oricine are ochi de văzut, există o tristeţe fără margini. Distrugem, noi, românii, şi ce avem. După ce că toate merg greu, ne vin cu dificultăţi, ne zbatem pentru orice lucru, mai lăsăm de izbelişte şi ce avem. Punem murături şi varză acră din vremuri imemoriale. De ce ne dăm singuri peste mână şi cu ce ştim să facem? De acord, o trebui varza asta ambalată în plastic, cum vrea Europa. Dar noi chiar puteam face un brand din varza acră. Puteam să avem pentru noi şi puteam să dăm noi şi altora, nu să luăm de la ei. Să ne mai amintim aici de bucovinenii din Milişăuţi, care mergeau cu butoaiele cu varză în toată ţara? Să ne mai aducem aminte de foile subţiri şi delicate de varză, care făceau sarmalele să se topească în gură? Astea de la supermarket – nu că avem ceva cu cei care le fac, dar asta e realitatea – sunt tari, aţoase, fără gust de varză acră. Baţi la foile astea de aud toţi vecinii, până le înmoi un pic. Să ne aducem aminte că din pusul verzei la acrit puteau să trăiască bine nişte oameni şi alţii puteau să mănânce sănătos? Uite, că am pus pe butuci şi varza acră… Şi, ne întrebăm şi noi, ca oamenii: de ce nu face nimeni nimic? Cât de costisitor ar fi pentru stat să ajute ţăranii cu nişte aparate de vidat acriturile autohtone? Cât de greu ar fi ca autorităţile să înveţe oamenii ce să facă pentru a obţine fonduri europene, tocmai pentru pus murături? Şi cât de greu ar fi să se facă la noi vreo fabrică de acrituri? E adevărat, la noi e greu orice. Lasă, e mai bine să facă alţii şi noi să luăm de-a gata. Am pierdut şi tradiţia asta… Am îngropat-o şi pe asta… Să-i fie şi ăsteia ţărâna uşoară…

Citeste si...  Horoscop. Planeta Mercur va intra în zodia Balanţă. Descoperă influenţele!