Un voluntar britanic
Featured, International

Un voluntar britanic, imunizat cu vaccinul anti-COVID de la Oxford, a avut dureri de cap teribile și frisoare

Un voluntar din UK căruia i-a fost administrat vaccinul dezvoltat de compania AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford a dezvăluit că a avut febră, frisoane și dureri de cap la 14 ore după ce a fost vaccinat anti-Covid, potrivit Daily Mail.

Un voluntar britanic spune! „M-am trezit cam la ora 2:00 dimineața și înghețam, dar aveam o temperatură de peste 39 de grade. M-am simțit incredibil de slăbit și nu am putut să mă ridic și să mă mișc, așa că prietena mea a trebuit să-mi cumpere un paracetamol. Temperatura a persistat aproximativ o zi și m-am simțit foarte slăbit și letargic și nu am putut face nimic”, a povestit britanicul care s-a vaccinat în luna mai.

În primele două zile, bărbatul – care a preferat să rămână anonim – a avut și dureri de cap puternice și frisoane.

Britanicul a mai spus că cele mai severe simptome i-au dispărut când s-a trezit în a treia zi după administrarea vaccinului, însă a continuat să resimtă efectele secundare.

Voluntarul a mai spus că trebuia să mai primească o doză a vaccinului luni, însă a primit un email în care i s-a transmis că programarea a fost anulată.

„Deoarece a fost identificată o boală la un voluntar, care ar putea fi legată de vaccin, amânăm testele până când avem mai multe informații. Îmbolnăvirile apar în timpul studiilor cu un număr mare de oameni (18.000 de voluntari din întreaga lume) și, prin urmare, trebuie să analizăm cu atenție fiecare îmbolnăvire pentru a evalua diagnosticul și pentru a vedea dacă există o explicație evidentă”, se arată în mesajul primit de bărbat.

Compania AstraZeneca a anunțat marți că a oprit testele de fază finală pentru vaccinul împotriva Covid-19, din cauza unei “boli apărute în mod inexplicabil” la un participant la studiu din Marea Britanie.

În ciuda efectelor secundare, el spune că fi mers să îi fie administrată o nouă doză de vaccin și să continue testele, însă aceste mesaj l-a îngrijorat.

„Dacă nivelul anticorpilor era în scădere, aș fi vrut să mă asigur că încă sunt protejat. Însă sunt puțin îngrijorat acum dacă există reacții adverse în rândul celor care au primit vaccinul. Speram că este nevoie de o singură injecție”, a spus el.

Vaccinul produs la Oxford introduce în corp o cantitate mică de virus – care nu poate îmbolnăvi pacientul – ce provoacă o reacție imună a organismului, care învață cum să se lupte cu SARS-CoV-2. Vaccinul este administrat în două doze, astfel încât să nu ajungă în organism o cantitate prea mare de virus, căreia sistemul imunitar să nu îi facă față.

„M-am simțit bine de atunci și nu cred că am fost infectat cu coronavirus, deși am ieșit și m-am plimbat, ceea ce este o veste bună”, a mai continuat el.

Voluntarul a mai povestit că a decis să se ofere voluntar pentru testarea vaccinului pentru că își dorea să se protejeze de Covid-19, în condițiile în care toți din jurul său începuseră să se îmbolnăvească.

De ce a oprit AstraZeneca testele

Testele clinice – şi nu pentru orice vaccin, ci unul care este în atenţia întregii lumi – au fost suspendate din cauza unei posibile reacţii severe la un voluntar din Marea Britanie.

Țara noastră a cerut de la Uniunea Europeană doze de vaccin pentru 10 milioane de persoane, iar serul dezvoltat de AstraZeneca era considerat lider în cursa mondială de cercetare în domeniu.

William Haseltine, om de știință: „Ştirea că ar putea fi o reacţie adversă serioasă, care a oprit testele clinice pentru unul dintre cele mai promiţătoare vaccinuri, unul despre care am auzit atâtea, ne arată de ce trebuie să avem mare grijă cu vaccinurile. Nu sunt jucării.”

Și Romania aşteaptă acest vaccin. Astra Zeneca a fost primul dintre cei șase producători cu care a Uniunea Europeană a încheiat acorduri pentru seruri anti-Covid, ce urmează să fie distribuite țărilor membre.

Totuşi, nu este chiar ceva ieşit din comun. Ţine de “rutină”, susţine echipa de la Universitatea Oxford, care dezvoltă vaccinul împreună cu compania Astra Zeneca. De câte ori un voluntar vaccinat este internat la spital, iar cauza îmbolnăvirii nu este clar stabilită, studiul clinic se suspendă.

Matt Hancock, secretar de stat în Ministerul Sănătății din Marea Britanie: „În mod evident este o provocare pentru acest vaccin, în particular. Însă nu este prima oară când se întâmplă asta cu vaccinul Oxford. Este un proces standard la testele clinice, ori de câte ori descoperă ceva care trebuie investigat.”

Însă oprirea fazei finale a testelor clinice, fie şi temporară, ar putea afecta șansele ca produsul să fie pus pe piaţă până la sfârşitul anului.

Pe de altă parte, suntem în plină polemică mondială în privinţa siguranţei şi eficienţei unui vaccin anti-Covid, obţinut “pe repede înainte”. Mulţi se tem că standardele ar putea fi coborâte prea mult în cursa pentru obţinerea serului care să oprească pandemia de coronavirus. Iar oamenii de știință avertizează că politizarea poate afecta încrederea opiniei publice în vaccinul împotriva coronavirusului.

Anthony Fauci, imunolog american: „Sondajele arată că poate o treime dintre americani nu au destulă încredere şi afirmă că nu vor face vaccinul anti-Covid imediat ce apare pe piaţă. Trebuie să recâştigăm încrederea opiniei publice. De aceea trebuie să fim transparenţi cu datele înregistrate şi cu modul în care se face procesul de decizie pentru aprobarea unui vaccin.”

În acest context, cele 9 companii farmaceutice – printre care Pfizer, GlaxoSmithKline, Astra Zeneca, Moderna, Sanofi – s-au angajat:

Albert Bourla, CEO Pfizer: „Vom solicita aprobarea autorităţilor de reglementare doar atunci când vom avea dovada siguranţei şi eficienţei, care vine din finalizarea fazei finale a testelor clinice, efectuată conform standardelor.”

Cele 9 companii biofarmaceutice, care dezvoltă mai bine de 70 de vaccinuri diferite, speră că angajamentul comun pe care l-au luat, privind respectarea standardelor ştiinţifice şi etice, va contribui la creşterea încrederii publicului într-un ser anti-Covid, oricare ar fi acesta.

Până acum, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, niciunul dintre cele aproape 180 de vaccinuri candidate, dezvoltate în toată lumea, nu a finalizat testele clinice, chiar dacă Rusia și China au început inocularea unor membri ai personalului medical cu vaccinurile lor.


blank