Aflată printre cei mai mari producători de vin din lume, România a urcat în ultimii ani și în topul țărilor cu cei mai mulți consumatori de alcool. Suntem pe locul cinci, după Belarus, Republica Moldova, Lituania, și Rusia.

Deocamdată, cei mai mulți preferă berea, însă spre deosebire de alți europeni, încă preparăm acasă și alte băuturi.

Într-o familie din Brașov, alcoolul este un pretext pentru întâlnirile cu rudele, prietenii sau partenerii de afaceri. Orice problemă – spun oamenii – își găsește rezolvarea „la un pahar”.

Dana Neagu: „În mod obișnuit, în casă consumăm vin roșu, vin alb ca și aperitiv și seara, în fața televizorului, la o discuție, un parhar de Calvados, care este un alcool tare.”

Potrivit companiei de cercetare „Reveal Marketing Research”, berea se consumă cel mai mult în România. Aproape o treime dintre ai noștri o preferă. Urmează vinul, cidrul și băuturile spirtoase.

Românii asociază berea cu micii, ceafa și carnaciorii la grătar, preparate pentru care au, de asemenea, o slăbiciune.
Caracterizat de mulți ca fiind răcoritor, lichidul preparat din drojdie, malț, hamei și apă are trecere aici și în miez de iarnă.

Vasile Pădurean, Facultatea de Alimentație Publică și Turism Brașov: „Este o băutură mai accesibilă ca și preț de cost, concentrația alcoolică nu este foarte ridicată”.

Deși suntem renumiți pentru țuică și palincă, puțini români spun că beau tărie. O fac, de regulă, cei peste 45 de ani de ani.

Citeste si...  A început recalcularea. Vezi cu cât vor crește pensiile

Când vine vorba despre cum își aleg băuturile alcoolice, principalul factor de decizie – în cazul a 44% dintre români – este prețul. În medie, bugetul alocat săptămânal de un român pentru tărie este de 15 lei. Deși tinerii beau cel mai puțin, sunt dispuși să dea mai mult.

Andrei Anghel, ospătar: „Tinerii preferă mai mult să bea shot-uri, digestive, cocktailuri. Vor să experimenteze băuturi noi, combinații de cafea cu alcool, suc natural cu alcool, în general long-drinks-uri, cuba libre, votcă cu energizant, votcă cu apă tonică.”

România pe locul 5 în Europa la consumul de alcool în rândul tinerilor romania în fata Europei: Studiul arată că aproape 20% dintre români își prepară singuri băuturile alcoolice și un procent apropiat de acesta o iau de la rude sau prieteni.

Pentru unii este prilej de mândrie să își fermenteze vinul în beci ori să distileze palincă în alambicul moștenit din familie.
În plus, legislația nu impune accize alcoolului produs pentru consumul propriu.

Cât privește preferințele în funcție de sex, studiul a scos la iveală ceea ce știam deja. Berea rămâne băutura preferată a bărbatului român, în timp ce femeile înclină mai mult spre vin.