Un studiu evidentiază un lucru șocant legat de coronavirus. Iată unde ne putem infecta
Featured, Life

Un studiu evidentiază un lucru șocant legat de coronavirus. Iată unde ne putem infecta

Un studiu realizat de cercetătorii străini vine cu rezultat neașteptat. Se pare că riscăm mai mult să ne îmbolnăvim de coronavirus acasă, de la ceilalți membrii ai familiei, decât în afara casei în care locuim.

Un Studiu, dat publicității de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, s-a bazat pe monitorizarea încontinuu a 5.706 de pacienți depistați pozitiv cu Covid-19 și a peste 59.000 de persoane care au intrat în contact cu bolnavii, arată Reuters.

Rezultatele cercetării concretizează că mai puțin de 2% dintre oameni au luat virusul aflându-se în afara locuinței, în timp ce aproape 12% dintre cei care au avut un membru al familiei bolnav de coronavirus au contractat virusul.

Cine sunt cei mai predispuși la infectarea cu coronavirus
Specialiștii au demonstrat că rata de infectare la domiciliu a fost mai mare atunci când printre primii infectați s-au aflat adolescenți și bătrâni.

„Acest lucru se datorează probabil faptului că persoanele care fac parte din aceste categorii de vârstă au nevoie de mai multă atenție și sunt mereu în strânsă legătură cu ceilalți membri ai familiei, interacționând mai mult cu aceștia” a declarat Jeong Eun-kyeong, directorul Centrelor pentru controlul și prevenirea bolilor din Coreea de Sud, pentru Reuters.


blank