Specialist în psihologie criminală crede că cele doua fete nu sunt singurele victime ale lui Gheorghe Dinca. Anchetatorii trebuie să se asigure că Alexandra și Luiza sunt singurele două victime ale lui Gheorghe Dincă, după ce acesta a recunoscut că le-a ucis, a spus doctorul în psihologie criminală Gabriela Groza. Ea a subliniat că la fel de important este și sprijinul psihologic pe care trebuie să îl primească familiile celor două adolescente.

Specialist în psihologie criminală: „Dacă sunt reale cele spuse de el, a venit cu alte motivații, a spus că fetele au mers de bună voie, în mintea lui poate fi real sau să mintă. Faptul că a recunoscut că le-a omorât nu ar trebui să ne păcălească. E posibil să vrea să ascundă anumite aspecte sau alte fapte infracționale. Colegii mei știu foarte bine asta și urmează să procedeze la reconstituire”, a spus Gabriela Groza.

„În continuare nu știm activitatea lui infracțională și e posibil să încerce să nege ce nu cunoaștem. Probabil a recunoscut după ce probele erau evidente”, a adăugat ea.

„Profilul lui e cel al criminalului sexual, motivat în crimă de plăcerea sexuală. A legat aceste relații sexuale de crimă. Probabil controlul asupra victimei i-a produs excitare sexuală și aceasta e motivația lui infracțională”, a mai spus Groza.

Citeste si...  Cele cinci persoane acuzate că au sechestrat o fată în Caracal, au fost arestate preventiv

„Aș vrea să ridic un semnal de alarmă asupra victimelor acestor infracțiuni și mă refer la familiile celor două fete. În acest moment, familiile trebuie să beneficieze de consultanță de specialitate psihologică și trebuie să fie privite ca victime, pentru că trăiesc o traumă. Ce s-a întâmplat acum, să aibă certitudinea că fetele nu mai sunt în viață, familiile trăiesc o traumă, iar autoritățile să țină cont de asta și să ofere servicii de specialitate. Ancheta e importantă, dar trebuie resurse și pentru a se ocupa de familii”, a subliniat doctorul în psihologie criminală.

„Cele două fete seamănă ca profil. Sunt tinere, dezvoltate din punct de vedere sexual, nu vorbim de copii. E posibil ca aceasta să fie preferința sexuală a criminalului, deși nu e obligatoriu. Nu știm dacă sunt singurele victime. Mai pot fi victime care să coincidă ca profil cu cele două fete”, a mai spus Gabriela Groza.

După ce a anunțat că suspectul din Caracal a recunoscut că le-a ucis pe cele două adolescente, avocatul lui Gheorghe Dincă a spus că „nu există alte crime”.