Social, Stiri

Un şofer a murit după ce o roată desprinsă de la un camion i-a intrat în parbriz

Un şofer a murit într-un accident de circulaţie după ce una dintre roţile unui camion încărcat cu lemne a fost proiectată în parbrizul autovehiculului în care se afla. Tragedia a avut loc miercuri dimineaţă la ieşirea din localitatea Ruginoasa.

parbriz_56304900

Camionul încărcat cu lemne, condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din judeţul Neamţ, se îndrepta spre oraşul Târgu Frumos. Două dintre roţile remorcii autotrenului s-au desprins din prezoane. Una dintre roţi a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism marca Hyundai, cealaltă a fost proiectată în parbrizul unei maşini marca BMW care circula regulamentar în spatele autocamionului cu lemne, potrivit Agerpres.

În urma incidentului, şoferul autoturismului marca BMW s-a ales cu răni grave. După ce a fost descarcerat, bărbatului i s-au efectuat manevrele de resuscitare. După 40 de minute echipajul medical a constatat decesul.

„În cauză s-a întocmit dosar penal pe numele şoferului care conducea autotrenul. În prezent se derulează o anchetă pentru a se stabili condiţiile accidentului”, a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.

blank