Actualitate, Featured

Un român la conducerea masoneriei mondiale

România va prelua președinția Conferinței Mondiale a Ritului Scoțian prin Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor, 33°, care va fi pentru cinci ani, din 2020, Președintele Conferinței Mondiale a masoneriei lumii.

Conferinței Mondiale a masoneriei lumii. În perioada 31 mai – 2 iunie, o delegație a Supremului Consiliu al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România a participat la Roma la Sesiunea Națională a Ritului Scoțian din Italia. Cu această ocazie, Supremul Consiliu italian a acordat titlul și medalia de Membru de Onoare, cea mai înaltă distincţie ce se poate acorda unui străin, conducătorilor Ritului din trei țări: Statele Unite, Israel și România.

“Succesul internațional este categoric al României. Acasă creștem moștenirea trecutului masonic, atât de întrepătruns cu cel al devenirii națiunii noastre, până când vom ajunge noi înşine înaintaşii cu care să se legitimeze cei ce ne vor urma. Ne așteaptă noi răspunderi și încercări, de data asta la nivel mondial. Știm de unde venim și, încrezători în destinul Ţării noastre, mergem înainte!”, a declarat Stelian Nistor.

În țara noastră, Ritul este condus de către Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor, 33, care urmează să preia, în numele României, postul de președinte al Conferinței Mondiale a Ritului Scoțian, începând din 23 mai 2020 și până în 2025.

Ritul scoțian administrează gradele de la 4 la 33 si Ultimul din Francmasonerie. Este prezent în România neîntrerupt din 1881. În anii regimului comunist, Ritul a funcționat în exil.

blank