Actualitate, Featured

Un pensionar a amenintat-o pe Violeta Alexandru, în timpul unei conferinte de presă

Un incident a avut loc, duminică, în timpul unei conferinţe de presă a Ministrului Muncii, Violeta Alexandru.

Un pensionar recalcitrant a intrat în faţa jurnaliştilor şi a ministrului, strigând că vrea să i se mărească pensia, ameninţând ministrul şi jignind şi alte persoane prezente. Ministrul Violeta Alexandru a încercat să îl calmeze, iar în cele din urmă s-a văzut nevoită să întrerupă conferinţa de presă pentru a discuta personal cu bărbatul, dar nu înainte de a spune că ”PSD se foloseşte de necazurile oamenilor” şi că ”PSD foloseşte oamenii”, transmite News.ro.

Imediat după ce a început conferinţa de presă susţinută de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, alături de preşedintele PNL Sector 6, Ciprian Ciucu, un pensionar recalcitrant a încercat să ajungă la ministru, în ciuda oamenilor de pază care au încercat să îl oprească. De asemenea, alte persoane vociferau în zonă, ceea ce l-a determinat pe fostul consilier Cirpian Ciucu, candidat la primărie, să îl acuze pe primarul PSD de sector Gabriel Mutu că a trimis pensionari de la organizaţia PSD şi oameni cu probleme sociale să bruieze conferinţa.

În cele din urmă a ajuns în faţa Violetei Alexandru şi i-a întrerupt discursul strigându-i ”Măreşte-mi pensia” sau ”Minciuni, mincinoaso”.

Ministrul i-a spus pe un ton calm să nu trebuie să se lase manipulat de PSD.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii Violeta Alexandru, adoptată de Senat
”Nu trebuie să vă lăsaţi manipulat, ci trebuie să aveţi încredere că suntem un guvern responsabil şi o administraţie care vrea să facă treabă. Îmi pare rău că PSD se foloseşte de necazurile oamenilor, îmi pare sincer rău, nu aşa se face politică, ci cu respect pentru pensionari şi cu atitudine respectuoasă faţă de fiecare om. Nu aşa se face politică în România, PSD foloseşte oamenii, pentru a arăta că le pasă. Nu aceasta este maniera în care se face administraţie în România, trimiţând pensionari amărâţi ca să se exprime la o conferinţă de presă. Nu vă lăsaţi folosit, nu vă lăsaţi folosit de PSD pentru că îşi bate joc de dumneavoastră. Uitaţi-vă la oameni responsabili, care vă vorbesc cu responsabilitate, nu vă lăsaţi folosit şi manipulat, nu asta este soluţia”, a declarat Violeta Alexandru, în timp ce pensionarul era în continuare recalcitrant.

Violeta Alexandru s-a văzut nevoită să întrerupă conferinţa de presă, pentru a discuta, alături, cu pensionarul recalcitrant. Acesta s-a liniştit abia după ce ministrul i-a dat numărul său de telefon.

 

blank