Social, Stiri

Un nou caz de INFECTARE ÎN MASĂ cu HIV. Un tânăr din Năvodari ar fi îmbolnăvit mai mulţi elevi

Panică şi disperare printre tinerii din oraşul Năvodari după ce un tânăr infectat cu HIV ar fi contaminat mai multe persoane, majoritatea elevi de liceu. Cazul este similar celui de la Segarcea, singura deosebire fiind că tânărul din Năvodari, care recunoaşte că este homosexual, nu ştia că suferă de această boală.

hiv_pozitiv_05646600

Tânărul are 30 de ani şi spune că este homosexual şi vrea astfel să tragă un semnal de alarmă pentru ca alte persoane să nu se mai îmbolnăvească în afară de cele care s-au infectat deja până în acest moment, potrivit cugetliber.ro.

„Eu sunt din Năvodari şi sunt gay. Am fost să donez sânge şi acolo mi-au făcut analizele obligatorii. Am fost şocat să aflu că am virusul HIV. Se întâmpla pe 3 octombrie. Am repetat testul la Institutul de Hematologie din Bucureşti, şi la Matei Balş, şi toate au ieşit pozitive pentru virusul HIV şi sifilis. Acum sunt în evidenţa medicilor şi voi începe tratamentul”, a declarat tânărul.

Tânărul este convins că l-a infectat, înainte să afle că este purtător, pe partenerul său sexual, un elev de 18 ani, de la un liceu din Năvodari. „Asta vreau să se ştie, că nu am făcut-o deliberat. Nu am ştiut că am HIV când eram împreună cu băiatul ăsta. Am avut o relaţie de 4 luni cu el şi am încheiat-o în luna martie. Când am aflat, acum câteva zile i-am spus şi lui, şi mamei sale, şi am descoperit că are aceleaşi simptome ca mine. Băiatul ăsta e bisexual, şi am aflat de la el că a făcut sex fără prezervativ cu multe fete din liceu… cred că peste zece”, a mai spus băiatul.

blank